Amânarea alegerilor parlamentare, noua controversă. Alfred Simonis: În acest moment, situația e așa

Alfred Simonis
Alfred Simonis

Decizia de amânare a alegerilor parlamentare nu poate fi luată decât dacă o dorește majoritatea forțelor politice, declară liderul deputaților PSD, Alfred Simonis.  

Alfred Simonis spune, la RFI, că „decizia de amânare (n.r. a alegerilor parlamentare) nu poate fi luată sau chestiunea asta nu se poate întâmpla, dacă nu doresc majoritatea forțelor politice, indiferent de inițiativa aceasta, indiferent de posibilitatea în care să treacă sau să nu treacă de Camera Deputaților această inițiativă, mai sunt foarte multe mecanisme prin care ea poate fi amânată de la intrarea în vigoare. Dacă e să fim corecți, în acest moment nici măcar nu avem promulgată, deși avem o decizie a Curții Constituționale, care spune că e constituțional ca Parlamentul să stabilească data alegerilor parlamentare, e absolut normal și firesc să se întâmple așa, această lege nu este încă promulgată. Decizia CCR a fost luată săptămâna trecută, mai durează câteva zile până la redactarea motivării, merge la președinte, președintele poate să o promulge sau nu, mai are mecanismul reexaminării de către Parlament, mă rog, se mai poate amâna. În acest moment, e puțin probabil ca alegerile parlamentare să fie amânate”.

Liderul deputaților PSD se întreabă însă dacă este sigur pentru cetățeni să meargă la vot în luna decembrie, pe fondul Covid-19: „Dincolo de chestiunea aceasta, s-a demonstrat că PSD este pregătit de alegeri, a demonstrat chestiunea asta în duminica alegerilor locale, unde am obținut un scor bun. Deci, nu se pune problema încercării de a amâna aceste alegeri din eu știu ce teamă. Întrebarea se pune dacă este în siguranță pentru cetățenii români ca aceste alegeri să fie desfășurate”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel