ALDE, ieșire de la guvernare. Dăncilă: Facem ce am promis românilor

Ema Apostu / 14 aug 2019 / 18:55 Salveaza PDF Comentarii
Viorica Dăncilă
Descriere foto: Viorica Dăncilă

Premierul Viorica Dăncilă, preşedintele PSD, a vorbit despre posibilitatea unei ieșiri de la a guvernare a ALDE.

Premierul Viorica Dăncilă, preşedintele PSD, a declarat miercuri, la Fălticeni că social-democraţii nu doresc ca ALDE să iasă de la guvernare, pentru că România are nevoie de stabilitate.

''Noi nu ne dorim să iasă ALDE de la guvernare. N-am dorit niciodată acest lucru, dar opţiunea este a dumnealor (...) România are nevoie de stabilitate şi cred că atât PSD, cât şi ALDE trebuie să realizeze acest lucru'', a spus Dăncilă.

Totodată, liderul social-democraţilor a arătat că este normal ca această coaliţie care a făcut promisiuni cetăţenilor să ducă la capăt implementarea acestora împreună.

"Am venit împreună cu promisiuni"

 

''Am venit împreună cu promisiuni, cu un program de guvernare în faţa cetăţenilor şi împreună trebuie să ducem la capăt implementarea acestor măsuri. Cred că avem această datorie faţă de români ca să ne ţinem de cuvânt şi să facem ceea ce am promis, pentru că aceste promisiuni nu au fost numai ale PSD sau numai ale ALDE, au fost ale coaliţiei. Am venit împreună cu aceste măsuri în faţa românilor'', a mai spus premierul Viorica Dăncilă.


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.25