Accident ecologic grav în Ungaria. 2 morţi şi 60 de răniţi, după ce un sat a fost inundat de reziduuri chimice

poluare ungaria
poluare ungaria

Două persoane şi-au pierdut viaţa, 60 au fost rănite, iar alte două sunt date dispărute, în urma unui grav accident acologic produs în Ungaria, după ce aproximativ 700.000 de metri cubi de reziduuri chimice, scurse dintr-un rezervor avariat, au inundat luni satul Kolontar, din vestul ţării, a anunţat ministrul de Interne, Sandor Pinter.

poluare ungariaÎn total, aproximativ 60 de persoane au suferit arsuri, iar între opt şi zece dintre ele se află într-o situaţie gravă, potrivit serviciilor de ambulanţă. Poliţia judeţului Veszprem a anunţat că a fost demarată o investigaţie privind suspiciunea de practici periculoase cauzatoare de moarte.

Ministerul Apărării a anunţat că vehicule militare şi soldaţi au fost trimişi să ofere ajutor în cadrul operaţiunilor de salvare. Un elicopter efectuează o misiune de recunoaştere deasupra zonei, pentru a afla unde este nevoie de mai mult ajutor. Serviciile de pompieri au fost chemate să salveze copii dintr-o şcoală, după ce atât drumurile, cât şi calea ferată au fost blocate, accesul în zonă fiind imposibil, a anunţat purtătorul de cuvânt al autorităţii pentru managementul dezastrelor, Gyorgy Bakos.

Ministrul Afacerilor Interne, Sandor Pinter, dar şi comandantul autorităţii de management erau în drum către localitate, unde urmau să ajungă în curând, a declarat Anna Nagy, purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Satul şi împrejurimile acestuia au fost inundate de reziduurile chimice, după ce un rezervor, care conţinea reziduuri de la o fabrică de aluminiu din vecinătate, a cedat, a precizat aceasta.

Reziduurile au avariat, de asemeena, o conductă de gaze naturale, în afara zonei locuite, potrivit unui alt purtător de cuvânt al autorităţii pentru managementul dezastrelor. În cazul în care aceste reziduuri intră în contact cu pielea, au un efect alcalin, iar cea mai bună modalitate de a le neutraliza este să fie spălate cu multă apă, a subliniat Gyorgyi Tottos.

Circulaţia trenurilor între Kolontar şi Devecser, pe ruta Budapesta-Szekesfehervar-Szombathely, a fost oprită, iar pasagerii sunt transportaţi cu autobuze, a anunţat serviciul de Informaţii feroviare Mavinform.

Reziduurile au inundat aproximativ 400 de clădiri, reprezentând aproximativ o treime din suprafaţa localităţii Devecser, a precizat primarul Tamas Toldi. Serviciile de pompieri au cerut locuitorilor să părăsească zona, iar oamenii sunt salvaţi din clădiri cu ajutorul tractoarelor. Alte persoane sunt blocate în gara din localitate, a adăugat acesta.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Mediului, Laszlo Kovacs, a declarat că reziduurile chimice s-au scurs în râul Torna şi vor reprezenta o ameninţare la adresa satelor aflate de-a lungul apei, în judeţele Gyor-Moson-Sopron şi Vas.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel