Urmărește emisiunea live


WikiLeaks: Iranul a trecut de principalul obstacol în calea obţinerii armelor nucleare

bomba nucleara
bomba nucleara

Unii oficiali americani cred că Iranul are, în prezent, "capacitatea tehnică" de a produce uraniu puternic îmbogăţit, un pas esenţial către crearea bombei nucleare, potrivit unei telegrame diplomatice americane, dezvăluită de WikiLeaks, relatează The Guardian în ediţia electronică de joi.

"Iranul a demonstrat, acum, prin asemenea (nivel) al operaţiunilor cu centrifuge, că are capacitatea tehnică de a produce uraniu puternic îmbogăţit (HEU), dacă alege (să facă) acest lucru", a declarat un oficial american, în cadrul unei reuniuni internaţionale la nivel de experţi în domeniul nuclear, la Viena, în aprilie 2009, găzduită de ambasadorul Marii Britanii în Austria, Simon Smith. Această dezvăluire intervine în contextul în care, vineri, la Istanbul urmează să fie reluate negocierile între Iran şi şase mari puteri. Aşteptările cu privire la obţinerea unui compromis sunt reduse, informează Mediafax

Dar nu toate Guvernele occidentale împărtăşesc concluzia americană, care, dacă este adevărată, sugerează că sancţiunile internaţionale nu şi-au atins scopul de a interzice Iranului accesul la elementele necesare pentru construirea unei bombe nucleare. Producţia de uraniu puternic îmbogăţit este considerată cel mai serios obstacol în atingerea aspiraţiilor nucleare, iar eforturile diplomatice nu au reuşit să convingă Iranul să pună capăt programului său nuclear. Pe de altă parte, Teheranul insistă că programul este în întregime paşnic.

"Rusia se aşteaptă să furnizeze combustibil nuclear pentru întreaga perioadă de viaţă a centralei de la Bushehr şi nu va fi de acord să furnizeze Iranului tehnologia sau licenţa pentru a produce singur combustibilul necesar reactorului de la Bushehr", le-au spus oficialii ruşi colegilor lor, la reuniunea de la Viena. Experţii din Marea Britanie, Statele Unite, Rusia, Franţa, China şi Germania, care au participat la această reuniune, au notat că Iranul a consumat aproape tot stocul de 531 de tone de minereu de uraniu, achiziţionat, în anii '80, de la Africa de Sud.

De asemenea, potrivit telegramei ambasadei americane, trimisă în 2009, "francezii au explicat că stoc actual de uraniu al Iranului a scăzut, rămânând mai puţin de 100 de tone". Dar concentrarea asupra minereului de uraniu reprezintă o pistă falsă, având în vedere că Iranul a convertit o cantitate suficientă din acest minereu în gaz de hexafluorură de uraniu (UF6) - forma sub care uraniul poate fi îmbogăţit în centrifuge -, pentru a păstra uzina nucleară de la Natanz în funcţiune timp de "mai mulţi ani", au argumentat experţii britanici.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel