Vladimir Putin și-a publicat veniturile pe 2012

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a câştigat în 2012, 5,7 milioane de ruble, adică aproximativ 140.000 de euro. Venitul este aproape la fel ca şi cel al premierului Dmitri Medvedev, însă mult mai mic decât ce a câştigat purtătorul său de cuvânt, relatează AFP.

Premierul Dmitri Medvedev a declarat un venit de 5,8 milioane de ruble, fără ca soţia sa să contribuie cu ceva la el. Purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, a câştigat împreună cu soţia lui, 11,1 milioane de ruble în 2012, adică aproape dublu faţă de superiorul său, preşedintele Putin.

În schimb,  vicepremierul Igor Şuvalov, unul dintre cei mai bogaţi oficiali ruşi,  a declarat un venit al familiei sale de 448,4 milioane de ruble, adică aproximativ 11,1 milioane de euro. Soţia lui a câştigat aproape jumătate din sumă, conform datelor publicate de Kremlin.

 Declaraţiile de avere pentru funcţionarii publici au fost introduse în Rusia abia din 2012, după ce averea vicepremierului Igor Şuvalov a creat vâlvă. Acesta a declarat că nicio afacere de-a sa nu încalcă legea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel