Victor Ponta, moment fără egal. Mihai Tatulici: "Era total necunoscut"

Victor Ponta, pe atunci era "total necunoscut".

Mihai Tatulici a vorbit în cartea sa "Singur între două veacuri", volumul I, despre prima apariție a lui Victor Ponta într-o emisiune televizată. Se întâmpla în 1996. Mihai Tatulici l-a adus pe Victor Ponta la Pro TV la campania "Pro NATO".

[citeste si]

"Mobilizarea și standardul de  lucru nu mai avuseseră egal în România. Adrian Sârbu mi-a cerut să iau în deplasare, la emisiunile din străinătate, tot Consiliul de onoare al Clubului Român de Presă. Nu s-a zgârcit la bani deloc și abia la sfârșit, când a preluat studiourile cinematografice Buftea, am înțeles de ce.

Campania s-a numit "Operațiunea Pro NATO" (exercițiu de comunicare) și asta a fost. Am făcut primul exercițiu de comunicare cu lumea occidentală (și nu numai cu ea) încercând să le spunem cine suntem, cât de serioși suntem și că lumea (în care intram) se putea baza pe noi. Asta, în esență. Azi nu mai sunt chiar atât de sigur pe demersul de atunci.

Am avut reporteri de la Washington la Beijing, risipiți prin capitalele importante ale lumii. Am avut invitați în emisiune, în afară de personalitățile românești, în frunte cu președintele țării, primul ministru, miniștri, o mulțime de străini, bașca membrii Clubului Român de Presă (Dumitru Tinu, Cristian Tudor Popescu, Bogdan Ficeac, Horia Alexandrescu, Cornel Nistorescu, Sorin Roșca Stănescu și alții).

Și un grup de tineri "ambasadori" ai României, tineri realizați profesional și cunoscători de limbi străine. Între ei, pe atunci total necunoscuți, doctorandul în istorie Cioroioanu și un procuror de la sectorul 1, pe numele Victor Ponta", a povestit Mihai Tatulici în cartea "Singur între două veacuri", volumul I, apărută la Editura House of Guides Publishing Grup.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel