Victor Ponta la ONU: Integritatea şi suveranitatea Ucrainei şi lupta împotriva terorismului, susținute de România

Victor Ponta a vorbit, joi,  în plenul Adunării General a ONU, despre criza din Ucraina, ocazie cu care a condamnat agresiunea împotriva acestei ţări. În plus, prim-ministrul a cerut ţărilor occidentale să susţină drumul european al Republicii Moldova. De asemenea, Victor Ponta a declarat că România sprijină lupta împotriva terorismului.

Premierul Victor Ponta şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la situaţia din Ucraina şi a declarat că România susţine principiul suveranităţii şi al integrităţii teritoriale al tuturor ţărilor. De asemenea, Ponta a mai spus că ţara noastră respinge orice formă de presiune externă asupra statelor din estul Europei care au aspiraţii de integrare europeană.

"Vă rog să-mi permiteţi să exprim vocaţia pacifistă a României ca promotor al păcii şi securităţii internaţionale a valorilor democraţiei şi respectării drepturilor omului. De la ultima dezbatere, domeniul securităţii internaţionale a cunoscut cele mai complexe şi mai grave atingeri de la finalul Războiului Rece. (...) Avem obligaţia să confirmăm angajamentul pentru principiul suveranităţii şi integrităţii teritoriale a tuturor ţărilor din regiune", a spus premierul Victor Ponta la ONU.

"În urmă cu 75 de ani, în urma infamului Pact Ribbentrop-Molotov, au fost luate părţi din România şi din alte state independente. Am învăţat că istoria nu trebuie să fie o scuză pentru a justifica acţiuni împotriva altor ţări. Dimpotrivă, răspunsul nostru faţă de orice tentanţii ale istoriei trecute este sprijinul puternic pentru o evoluţie democratică, respectul pentru alegerea democratică a viitorului şi respectul pentru dreptul internaţional. Vreau să afirm acest lucru clar în numele ţării mele, ca expresie a identităţii noastre democrate şi a conduitei responsabile în relaţia cu toţi vecinii, de asemenea, atunci când vorbim de viitorul democratic al tuturor ţărilor din regiune, inclusiv Republica Moldova, Ucraina şi Georgia", a spus Ponta.

Citește și: Victor Ponta, invitatul lui Victor Ciutacu și Bogdan Chirieac, la România Tv. Live Text cu interviul de la New York

"România respinge orice formă de presiune externe asupra ţărilor din regiune şi sprijină ferm integritatea şi suveranitatea acestora. Mulţumim ONU pentru prezenţa continuă pe teren şi OSCE pentru monitorizarea situaţiei prin mijloace specifice. Toate ţările din estul Europei şi toate ţările din regiunea Mării Negre au acelaşi scop de pace şi sunt îngrijorate de instabilitatea din Ucriana, Transnistria, Osetia şi Abhazia. (...) Aş vrea să reiterez angajamentul nostru faţă de ONU, carta, valorile şi principiile care stabilesc funcţionarea sa. De asemenea, România va continua să apere dreptul internaţional şi principiul rezolvarii pasnice a conflictului", a mai spus premierul.

Victor Ponta a insistat şi asupra faptului că România susţine procesul de integrare europeană atât al Ucrainei, dar şi al Republicii Moldova şi Georgiei.

Totodată, premierul a amintit şi de sprijinul pe care îl va oferi România în lupta împotriva mişcărilor teroriste.

"Trebuie să fim uniţi cu toţii pentru a lupta cu terorismul acolo unde apare. Vreau să-mi exprim sprijinul ferm al ţării mele pentru a fi solidari împotriva acestei provocări a terorismului", a spus Ponta.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel