Vara-și intră-n drepturi chiar din primele zile ale lunii iunie. Temperaturile prognozate de meteorologi se ridică până la 30 de grade Celsius.
Florinela Georgescu, director în Administrația Națională de Meteorologie, anunță că 1 iunie este ziua în care vine vara nu doar calendaristic, ci și termic, dar și din punct de vedere al aspectului precipitațiilor.
”Ne așteptăm ca, în zilele următoare, vremea să se încălzească, să crească temperaturile de la o zi la alta, să ajungem să înregistrăm, în 2- 3 iunie, temperaturi de peste 30 de grade în partea de sud și de sud-vest. În jurul a 30 de grade vom avea, până spre 5 iunie, în multe regiuni ale țării. Ca formă a precipitațiilor, ploile vor avea mai ales caracter de aversă. Deci vor fi ploi de sezon cald, trecătoare de vară, însoțite de descărcări electrice, grindină, intensificări de scurtă durate ale vântului” a anunțat Florinela Georgescu, pentru DCNews.
Vezi mai mult informații în video:
Până la vremea bună de vară, România mai are de trecut câteva hopuri, respectiv alerte de fenomene severe.
În această noapte, de la ora 03:00, până joi, la ora 23:00, avem în vigoare un Cod Galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată: ”Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 50...70 km/h) la munte, Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, vestul și nordul Moldovei și local în nordul Munteniei. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 15...25 l/mp și pe arii restrânse de 30...40 l/mp. După-amiaza și seara, pe alocuri vor fi vijelii și grindină”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu
de Anca Murgoci