Discrepanța a fost dictată de istorie. Nu de mult, cel mai vechi festival din lume și-a sărbătorit cei 90 de ani câți au trecut der la nașterea lui, în 1932. Apărut pe lume în vremuri tulburi, a fost suspendat în timpul războiului, reluat în 1946, dar avea să cunoască din nou mari frământări în deceniul opt, când a s-a ținut pe sărite, anii 1973, 1977 și 1978 fiind absenți din agendă.
Așa se face că bătrâna doamnă, cum i se spune cu atâta tandrețe Mostrei del arte cinematografica, a împlinit 90 de ani, dar este nevoită să umble prin lume cu un certificat care abia bate către 80 de ediții. Cea de a 79- a se va inaugura peste o lună de zile, cu un program anunțat de directorul Alberto Barbera acum câteva ore. Să spunem de la bun început: și în acest an există un cineast român în selecția oficială, secțiunea Orizzonti. Este vorba despre Mihai Mincan, cunoscut mai mult ca autor al unor documentare de lung metraj (Bondoc) și scurt metraje (Palmele, cu admirabila Coca Bloos, Love Bus, episodul Drumul Taberei).
Cadru din filmul de deschidere, White Noise
Acum i-a câștigat interesul selecționerului cu un lung metraj de ficțiune, un thriller psihologic pe fundal social, din câte am înțeles, Spre Nord, producție România, Franța, Grecia, Bulgaria, Cehia. Înainte de orice, să ne bucurăm că Veneția chiar începe să ne vadă. Cât despre Competiție - consemnată în catalog drept Venezia 79 - către care se îndreaptă întotdeuna privirile tuturor, așa cum era de așteptat, titlurile despre care s-a vorbit prin gazetele de specialitate sunt la loc de cinste.
De altfel, unul a fost făcut public ieri, cel căruia îi revine onoarea deschiderii festive din 31 augut, White Noise de Noah Baumbach, după un roman al lui Don DeLillo, cu Adam Driver în rolul principal. Cineastul american se întoarce la Lido după trei ani de la premiera cu Marriage Story. White Noise este unul dintre cele trei filme ce vor putea fi văzute pe Netflix, platformă streaming cu care festivalul are, cum se știe, raporturi cordiale, reciproc avantajoase.
Mihai Mincan, selecționat în secțiunea Orizzonti
Următorul titlu, pe care am impresia că se joacă o carte mare, este creația lui Alejandro Gonzales Innaritu Bardo, False Chronicle of a Handful of Truths." S-a vorbit mult despre el - amintea în prezentare directorul Barbera - și pe bună dreptate. În acest film de trei ore, realizat în întregime în Mexicul său natal, Innaritu a investit toate obsesiile vieții sale".
Al treilea Netflix este Blonde, titlu scurt pentru o legendă fără sfârșit, Marilyn Monroe. Cineastul neozeelandez Andrew Dominik a avut curajul să se apropie - al câtelea la număr ? - de un subiect fragil, de data aceasta cu ambiția, se spune, a unei priviri în interiorul unei vieți. O actriță curajoasă și ea, Ana de Armas va fi noua M.M. spre bucuria celor care așteaptă trecerile pe covorul roșu.
Afișul actualei ediții
De altfel, selecția din acest an pare a fi un amestec exploziv de filme cu staruri și de pelicule purtând urma celei mai intense actualități: The Son de Florian Zeller, cu Hugh Jackman, Laura Dern, Anthony Hopkins, The Whale de David Aronofsky, cu Brendon Fraser și Samantha Morton, toți aceștia lângă No Bears al cineastului iranian încarcerat Jafar Panahi, lângă documentarele ucrainene Freedom on Fire: Ukraine 's Fight for Freedom, de Evgheni Afineevsky, descris ca un instant movie, filmat la începutul războiului. Serghei Loznitsa va fi și el prezent, cu Kiev Trial.
Țara gazdă oferă și surpriza unor filme care trec drept italiene, dar sunt realizate în limba engleză, în America, cel mai așteptat fiind, bănuiesc, Bones and All, de Luca Guadagnino, un obișnuit al Veneției. Aici l-a lansat pe atât de tânărul Thimothée Chalamet, în Call Me by Your Name, în 2017. Anul trecut se întorcea în glorie, cu Dune. Veneția poartă noroc. Stau mărturie atâtea Oscaruri ale celor care au avut premiera pe lagună.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
