”Valiza 2, Tăriceanu”. Coita: L-am văzut pe Iohannis ridicându-se plini de nervi

Alex Coita susține că solicitarea Parchetului General de încuviințare a urmăririi penale pentru Călin Popescu Tăriceanu este o lovitură cu iz politic.

"Strict politic, este posibil să asistăm la episodul 'Valiza 2'. Adică așa cum s-a încercat acea scamatorie cusută cu ață albă cu valiza domnului Dragnea, așa se încearcă acum altă situație cusută, din punctul meu de vedere, cu foarte multă ață albă cu domnul Tăriceanu. Mizele, evident, sunt multe, iar una dintre ele ar putea fi faptul că ALDE este un partid cotat bine în sondaje care ar putea să devină unul dintre principalele partide politice din România. Se întâmplă în condițiile în care avem o mare secetă de candidați la prezidențiale. Iohannis încasează lovitură după lovitură și acum l-am văzut ridicându-se plin de nervi și într-o ipostază care denotă clar slăbiciune, domnul Cioloș încă se pregătește și încă nu dă semne că ar fi 100% implicat în această luptă și vă spun sincer, pe mine nu m-a convins, iar în rest vorbim de iluzii, adică nu mai există nimic. Și în aceste condiții, probabil că domnul Tăriceanu devenea prea puternic, devenea prea vizibil, prea credibil în postura domniei sale de potențial candidat chiar comun al PSD-ALDE ca posibilitate la prezidențiale. Și atunci probabil că s-a gândit că domnul Tăriceanu ar avea posibilitatea să răstoarne multe jocuri și să ducă PSD împreună cu ALDE la Palatul Cotroceni după mulți ani", a afirmat Alex Coita la emisiunea 100 de minute, moderată de Alessandra Stoicescu, la Antena 3.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel