Un indonezian merge cu spatele 700 km pentru a atrage atenţia asupra defrişărilor

Un indonezian merge cu spatele din provincia Java de Est până în capitala Jakarta pentru a creşte nivelul de conştientizare privind defrişările în Indonezia, una dintre ţările cele mai afectate de acest fenomen, relatează luni Reuters.

Parcurgerea pe jos a celor peste 700 de kilometri este dificilă şi în condiţii normale, însă Medi Bastoni doreşte să atragă atenţia asupra campaniei sale mergând cu spatele pe întreg traseul.

Bastoni, în vârstă de 43 de ani, a început călătoria la 18 iulie din satul său de pe muntele Wilis, un vulcan cu o înălţime de 2.500 de metri din provincia Java de Est, o zonă afectată de despăduriri.

Indonezianul speră să îl întâlnească pe preşedintele Joko Widodo când va ajunge în Jakarta, la sfârşitul acestei luni.

Sper ca Guvernul să înceapă să se preocupe de mediu... astfel încât generaţiei tinere să îi pese de mediu, a declarat pentru Reuters TV bărbatul, tată a patru copii.

Indonezia are una dintre cele mai mari rate ale despăduririlor din lume. Peste 74 de milioane de hectare de păduri tropicale - o suprafaţă de aproape două ori cât cea a Japoniei - au fost tăiate, arse sau degradate în ultima jumătate de secol, potrivit organizaţiei de mediu Greenpeace.

Bastoni merge cu spatele circa 20-30 de kilometri pe zi. O oglindă retrovizoare ataşată la rucsac îl ajută să evite obstacolele.

Când a trecut prin localitatea Sragen din provincia Java Centrală, locuitorii l-au privit cu uimire. Cred că e o nebunie şi că e imposibil să mergi cu spatele o distanţă aşa de mare, a spus Ambyar, care are un singur nume. Dar are o misiune nobilă... şi îl susţinem. Sperăm că va ajunge cu bine în Jakarta, a mai spus el.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel