Ţuţuianu, excludere PSD: Voi contesta

Adrian Țuțuianu
Adrian Țuțuianu

Adrian Ţuţuianu a declarat, miercuri, că nu i s-a comunicat încă 'nicio hotărâre' cu privire la excluderea sa din Partidul Social Democrat, dar a reiterat că va contesta în instanţă când va lua act de această decizie, el subliniind că nu are de gând să renunţe la drumul său pe direcţia de centru-stânga. 

„Strict formal acum, chiar dacă s-a votat în Comitetul Executiv Naţional, statutul prevede că hotărârea de excludere trebuie comunicată în termen de 15 zile. Până astăzi nu mi s-a comunicat nicio hotărâre. Am înţeles, din discuţii pe care Rovana Plumb le-a purtat cu colegi de-ai mei, că este hotărârea la redactat şi că domnul Dragnea se consultă cu avocaţii cu privire la modul cum trebuie redactată această hotărâre. Aştept să mi se comunice hotărârea.

Aşa cum v-am spus, sunt de 20 de ani în PSD, sunt un om cu convingeri de centru-stânga, nu am intrat în politică întâmplător în PSD şi nu am de gând să renunţ la drumul meu pe direcţia aceasta de centru-stânga. Voi contesta. În momentul când contestaţia va fi gata şi voi fi pregătit să o depun la instanţă, ea va fi publică', a precizat Ţuţuianu, la Palatul Parlamentului.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel