Teodor Meleșcanu - Sergey Minasyan, noul ambasador al Republicii Armenia la București, discuții

Ministrul afacerilor externe, Teodor Meleșcanu, l-a primit joi, 25 ianuarie, pe noul ambasador al Republicii Armenia la București, Sergey Minasyan, în vizită de prezentare la debutul mandatului în România.

Cu acest prilej, șeful diplomației române a exprimat convingerea că relațiile bilaterale vor continua să se dezvolte în viitor, având în vedere îndelungata tradiție de cooperare și bună înțelegere, care a generat numeroase realizări în planul culturii, istoriografiei și spiritualității popoarelor român și armean. A subliniat importanța conferirii unui nou impuls dialogului politic bilateral și cooperării în plan economic, inclusiv prin convocarea unei noi sesiuni a Comisiei mixte interguvernamentale româno-armene pentru cooperare comercială, economică și tehnico-științifică. A punctat satisfacția pentru evoluțiile în planul educației și cooperării la nivel descentralizat, prin rețeaua localităților înfrățite din România și Armenia.

Susținere

Demnitarul român a reiterat susținerea pentru dezvoltarea relațiilor UE-Armenia, evidențiind oportunitățile create prin semnarea, la 24 noiembrie 2017, în marja Summit-ului de la Bruxelles al Parteneriatului Estic, a Acordului de Parteneriat Consolidat și Cuprinzător între Uniunea Europeană și Republica Armenia.

Ambasadorul Republicii Armenia a reliefat, între prioritățile mandatului său, intensificarea contactelor bilaterale, inclusiv cu utilizarea oportunităților oferite de derularea la Erevan, în luna octombrie 2018, a Summit-ului Organizației Internaționale a Francofoniei, precum și dinamizarea relațiilor economice bilaterale. A reiterat și cu acest prilej satisfacția față de politica României în domeniul protecției drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale, în particular în ceea ce privește situația minorității armene din România.

[citeste si]

A subliniat, de asemenea, dorința amplificării contactelor people-to-people (dezvoltarea turismului, cooperarea la nivelul societății civile și think-tank-urilor) între România și Republica Armenia, precizează MAE.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel