Cele mai citite

Tensiuni la vârful puterii de la Kiev, după demiterea lui Fedorov. Gen. Mircea Mîndrescu: Rușii vor încerca să exploateze situația

Andrei Itu Autor: Andrei Itu
tensiuni la kiev - Fedorov si Zelenski
Generalul (r) Mircea Mîndrescu a explicat la DC NEWS care ar putea fi consecințele tensiunilor apărute la vârful puterii de la Kiev. Imagine generată cu AI

Generalul de brigadă (r) Mircea Mîndrescu a explicat care ar putea fi consecințele tensiunilor apărute la vârful puterii de la Kiev.

Noi tensiuni politice au apărut în Ucraina după demiterea ministrului Apărării, Mihailo Fedorov, într-un moment critic al războiului cu Rusia. Decizia președintelui Zelenski face parte dintr-o amplă remaniere guvernamentală promovată de acesta, însă a stârnit dezbateri și proteste, chiar din partea unei părți a militarilor.

Susținătorii măsurii spun că este necesară pentru eficientizarea instituțiilor de stat, în timp ce criticii se tem că schimbările la vârful Ministerului Apărării ar putea afecta coordonarea efortului de război și relațiile cu Occidentul.

Generalul de brigadă (r) Mircea Mîndrescu, fost comandant al Centrului de Analiză din subordinea Comandamentului Strategic al NATO de la Lisabona și fost șef al Direcției Planificare Strategică, a explicat pentru DCNews, cum afectează tensiunile interne din Ucraina imaginea țării pe plan extern, dar și ce efecte s-ar putea reverbera în efortul de război contra Rusiei.

Gen. Mircea Mîndrescu: O puternică politică externă depinde fundamental de o puternică coeziune internă. 

”Nu are cum să nu afecteze. Politica și imaginea externă este influențată de ce se întâmplă în politica internă. O puternică politică externă depinde fundamental de o puternică coeziune internă. Și toată această dinamică, care nu este binevenită, afectează imaginea Ucrainei, poporul”, a spus generalul de brigadă (r) Mircea Mîndrescu.

DC News: Afectează aceste tensiuni politice motivația soldaților de pe front?

”Afectează, dar nu știm în ce măsură. Acele demonstrații ale militarilor, care nu sunt comune, prezintă doar vârful icebergului, care își fac cunoscută prezența în stradă. Sunt și alții, care au, probabil, o poziție asemănătoare de sprijinire a unuia sau a celuilalt, dar nu au decis să vorbească.

Într-adevăr, Ucraina trăiește, se apără în acest război, de peste 4 ani, iar automat a apărut o oarecare oboseală, nemulțumiri, jertfe multe, pierderi. Toate acestea adunate într-un singur coș duc la modificări ale nivelului moralului. Dacă ceva a fost și a funcționat în această țară, ca toate țările care se apără cu succes, se vrea ca jertfa pe care o faci tu și ai tăi să nu fie în van și să fie sprijinit un mare ideal”, a punctat generalul Mircea Mîndrescu.

Gen. Mircea Mîndrescu: Sunt două tabere, iar aceste zâzanii interne nu fac bine

”Și sunt foarte mulți ucraineni, evident, nu toți, care au crezut și cred în acest mecanism, doresc să își apere țara. Toate aceste discuții, frământări afectează, dar nu știm cât, sperăm să nu fie afectată capacitatea combativă a trupelor și de rezistență a societății.

În afara de trupe, contează enorm de mult rezistența națională, modalitatea în care poporul este capabil să treacă de aceste vicisitudini inevitabile în cazul unui război.

De asemenea, corpul de comandă este afectat. Probabil și că fostul ministrul al Apărării avea în Ministerul de la Kiev și în alte structuri de forță partizanii lui. Sunt două tabere, iar aceste zâzanii interne nu fac bine. Rușii vor încerca să exploateze situația, pentru a mări disensiunile care par a intra în societatea ucraineană. Pe planșa de lucru a planificatorilor militari și de intelligence de la Moscova se lucrează în acest sens”, a subliniat generalul Mircea Mîndrescu.

Gen. Mircea Mîndrescu: Astfel de frământări sunt inevitabile în războaiele de lungă durată

”Totuși. astfel de mișcări sunt inevitabile, dacă ne uităm la istoria militară a tuturor războaielor, mai ales a celor care se întind pe o perioadă de timp mai mare, vedem asemenea acțiuni, fenomene, întâmplări.

Dacă ne uităm și la războaiele noastre și toate conflictele în care România a participat, avem frământări în politica externă cu reverberații variabile. În acest moment, nu știm care sunt reverberațiile în Ucraina, în ceea ce privește conflictul extern. Să sperăm că tot ceea ce se întâmplă nu afectează major Ucraina”, a conchis generalul de brigadă (r) Mircea Mîndrescu.

Vezi și - Cine este Serhii Koreţki, milionarul ucrainean care și-a început cariera ca agent de pază, numit de Zelenski premier. UPDATE: Parlamentul l-a aprobat în funcție

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Stiri
Citește mai multe din Stiri
x close