Cele mai citite

România, în topul ţărilor din Uniunea Europeană cu cei mai mulţi judecători

judecatori magistrati justitie
România are 6.732 de judecători. Sursa foto: Freepik

România se află printre ţările din Uniunea Europeană cu cei mai mulţi judecători

România se află în topul țărilor din Uniunea Europeană (UE) cu cei mai mulţi judecători. Potrivit celor mai recente date publicate de Eurostat, UE avea, în anul 2024, o medie de 15,7 judecători la 100.000 de locuitori, în scădere de la 17,7 judecători la 100.000 de locuitori, în anul 2014.

VEZI ȘI: ÎCCJ, amânare în procesul câștigat împotriva Guvernului privind restanţele salariale ale magistraţilor

Cei mai mulți judecători au Croaţia şi Slovenia, cu 43,3 judecători, respectiv 40,2 judecători la o sută de mii de locuitori. Pe locurile următoare se situează Luxemburg (36 judecători), Bulgaria (35,4) şi România (35,3 judecători).

La polul opus, Irlanda avea, în 2024, doar 3,6 judecători la suta de mii de locuitori, urmată de Austria (4,3 judecători), Spania (6,2), Cehia (6,7) şi Italia (7,9).

Cu cât a crescut numărul judecătorilor din România în ultimul deceniu

În ultimul deceniu, numărul de judecători a crescut în România de la 22,67, raportat la o sută de mii de locuitori, în anul 2015, până la 35,31, în anul 2024.

Repartiţia pe sexe arată că femeile sunt majoritare în aproape toate ţările UE. Doar în Irlanda ponderea judecătorilor de sex masculin (56,4%) este mai mare decât cea a judecătorilor de sex feminin (43,6%), respectiv 110 bărbaţi faţă de 85 de femei.

În cazul României, din numărul total de 6.732 de judecători, 2.331 sunt bărbaţi şi 4.401 sunt femei.

Precizăm că joi, 17 iulie, este Ziua justiţiei penale internaţionale. Celebrarea acestei zile face trimitere la data din anul 1998 când a avut loc semnarea Statutului de la Roma al Curţii Penale Internaţionale, document de referinţă pentru justiţia internaţională privind cazurile de genocid, de crime împotriva umanităţii şi crime de război, amintește Agerpres. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Stiri
Citește mai multe din Stiri
x close