€ 5.0919
|
$ 4.3707
|
Curs valutar: € 5.0919
|
$ 4.3707
 

Teama de un nou război mondial crește în rândul europenilor și americanilor. Rusia, considerată principala amenințare, dar și SUA sunt văzute drept un pericol major

razboi-mondial-teama_24212500 Foto: Pixabay
 

Teama că ar putea izbucni un al treilea răboi mondial crește în rândul americanilor și europenilor occidentali.

La 80 de ani de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, un sondaj realizat de YouGov arată că mulți americani și europenii din Europa de Vest se tem că un al treilea conflict global, chiar mai devastator, ar putea izbucni în următorii zece ani, scrie The Guardian. Tensiunile cu Rusia sunt văzute drept cea mai probabilă cauză.

În contextul comemorării Zilei Victoriei în Europa, sondajul a relevat că majoritatea respondenților din cinci țări europene – Marea Britanie, Franța, Germania, Italia și Spania – consideră că lecțiile celui de-al Doilea Război Mondial sunt în continuare relevante și trebuie transmise generațiilor tinere.

Oamenii sunt și mai îngrijorați în privința unui potențial conflict nuclear

 

Între 41% și 55% dintre participanții din țările europene intervievate cred că izbucnirea unui nou război mondial este „foarte probabilă” sau „destul de probabilă” în următorii cinci până la zece ani. În Statele Unite, 45% dintre cei chestionați împărtășesc această opinie. Îngrijorarea este și mai mare în privința unui potențial conflict nuclear: între 68% și 76% dintre respondenți se așteaptă ca un astfel de război să implice arme nucleare. Mai mult, între 57% și 73% sunt de părere că un al treilea război mondial ar provoca pierderi de vieți omenești mai mari decât în perioada 1939–1945. Între 25% și 44% consideră chiar că ar putea duce la moartea majorității populației mondiale.

Majoritatea celor chestionați – de la 66% în Italia până la 89% în Marea Britanie – cred că țara lor ar fi implicată într-un astfel de conflict. Cu toate acestea, doar o minoritate are încredere că armata națională ar putea face față. În Italia, doar 16% cred că armata i-ar putea apăra, iar în Franța, 44%.

În contrast, 71% dintre americani au încredere în forțele armate ale Statelor Unite.

Rusia, văzută drept principalul factor declanșator al unui posibil război mondial

 

Rusia este văzută drept principalul factor declanșator al unui posibil război mondial de către 72% până la 82% dintre europenii occidentali și de 69% dintre americani. Pe locul al doilea în topul amenințărilor este terorismul islamic. Însă mulți europeni privesc cu suspiciune și relația cu aliatul lor tradițional, Statele Unite: 58% dintre spanioli, 55% dintre germani și 53% dintre francezi consideră că tensiunile cu SUA reprezintă o amenințare majoră sau moderată la adresa păcii din Europa.

În ceea ce privește cunoașterea istoriei celui de-al Doilea Război Mondial, cei mai informați se declară francezii (72%), germanii (70%) și britanicii (66%). Spaniolii, țară care nu a participat direct la conflict, sunt cei mai puțin familiarizați (40%).

Pe baza educației primite în școală, 77% dintre francezi spun că au învățat mult sau destul de mult despre război, față de 60% dintre germani, 48% dintre britanici și doar 34% dintre spanioli. În general, tinerii sunt mai predispuși să fi studiat acest subiect.

Totuși, un consens clar – între 82% și 90% dintre europeni și americani – susțin că al Doilea Război Mondial trebuie să fie predat în continuare în școli. Între 72% și 87% consideră că evenimentele din perioada războiului și cele care l-au precedat sunt relevante și astăzi.

Mai mult, între 31% (în Spania) și 52% (în SUA) cred că este posibil ca alte „crime similare celor comise de regimul nazist în Germania anilor 1930 și 1940” să se repete chiar în țara lor, în timpul vieții lor. Un procent și mai mare (44%–59%) consideră că astfel de atrocități ar putea avea loc într-o altă țară din Europa Occidentală. În SUA, 60% dintre respondenți spun că astfel de crime ar putea avea loc și pe teritoriul american – inclusiv 52% dintre cetățenii americani.

Cine a contribuit cel mai mult la înfrângerea regimului nazist

 

Întrebați cine a contribuit cel mai mult la înfrângerea regimului nazist, între 40% și 52% dintre respondenți din cele cinci țări analizate au indicat SUA, iar între 17% și 28%, Uniunea Sovietică. În Marea Britanie, 41% dintre cetățeni spun că Marea Britanie a avut un rol decisiv – o opinie împărtășită doar de 5% până la 11% dintre americani și alți europeni occidentali.

Aproape jumătate dintre germani (46%) cred că Germania a gestionat bine moștenirea grea a trecutului său nazist. Aceeași opinie este împărtășită de 49% dintre americani și 58% dintre britanici. În schimb, doar 34% dintre francezi și 30% dintre italieni sunt de acord.

Cu toate acestea, 47% dintre germani cred că Germania a fost „prea preocupată” de trecutul său nazist, ceea ce i-a afectat capacitatea de a acționa ferm în fața unor probleme actuale. Doar 24% dintre respondenți consideră că liderii țării au găsit un echilibru corect în abordarea acestui subiect.

Cine ajută la menținerea păcii

 

Când vine vorba despre menținerea păcii după încheierea războiului, majoritățile din toate cele șase țări (între 52% și 66%) consideră că NATO a avut cel mai important rol. De asemenea, între 44% și 60% cred că și Organizația Națiunilor Unite a contribuit „semnificativ” sau „destul de mult”.

Între 45% și 56% dintre europenii occidentali și americani spun că și Uniunea Europeană – fondată, în parte, pentru a asigura pacea pe continent – a fost un factor important în evitarea unui nou conflict major.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close