Tatăl adoptiv al fetiţei bruscate la Baia de Aramă: Vom depune plângere penală împotriva familie Şărămăt

Gabriel Săcărin, tatăl adoptiv al fetiţei pe care o procuroare din Craiova a bruscat-o la Baia de Aramă, Mehedinţi, în urmă cu două zile, a anunţat că va depune plângere penală împotriva familiei care a crescut-o până acum pe minoră. 

"Am retras copilul de la medicul de familie actual, pentru că familia mea este asigurată medical de angajatorul meu din SUA. Ne-am uitat în fişa medicală şi am găsit pe biletul de externare un diagnostic de giardia, malnutriţie avansată, diagnostic alarmant pentru cineva în plasament, pneumonie, şi altele.

Ne-am pus problema că este vorba de rele tratamente aplicate minorului, lăsând la o parte abuzul emoţional cu privire la faptul că noi o vrem ca să îi colectăm organele. Am ajuns la plângere penală. Ne-am constituit iniţial ca parte civilă, dar apoi ne-am decis să facem plângere împotriva familiei Şărămăt, pentru că doamna fost asistent maternal nu mai avea nici contract de muncă, nici angajament cu DGASPC.

Doamna Şărămăt nu a dat copilul înapoi statului, deşi era obligată să facă asta. Cine este de vină? Soţii Şărămăt au semnat de două ori că nu vor copilul. Puteau să se răzgândească, să nu piardă prioritatea, dar puteau să ceară atestat de familie adoptatoare şi să ceară copilul", a declarat Gabriel Săcărin, românul din SUA care a adoptat-o pe Sorina. 

La Craiova, mai multe sute de oameni protestează împotriva familiei Săcărin şi cer înapoierea Sorinei la Baia de Aramă. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel