Sindicatul poliţiştilor salută decizia Poliţiei române de a recruta 1800 de ofiţeri din rândul agenţilor de poliţie

Sindicatul Naţional al Agenţilor de Poliţie (SNAP) salută decizia conducerii Poliţiei Române de a recruta 1800 de ofiţeri din rândul agenţilor de poliţie, adică doar din sursă internă, se menţionează într-un comunicat transmis vineri de SNAP.

"În sfârşit, conducerea Poliţiei Române - inspectorul general Ioan Buda a dispus recrutarea a 1800 de ofiţeri doar din sursă internă, din rândul agenţilor de poliţie cu studii superioare, o măsură normală care ar fi trebuit iniţiată de mult timp", se precizează în document.

Sindicatul Naţional al Agenţilor de Poliţie atrage însă atenţia că Poliţia rămâne în continuare deficitară la capitolul ofiţeri.

"Sindicatul Naţional al Agenţilor de Poliţie, întotdeauna departe de ipocrizie, a salutat măsurile angajatorului prin care li s-au acordat drepturile agenţilor. În anul 2017, Poliţia Română se confrunta cu un deficit enorm de agenţi. Tot atunci, a avut loc întâlnirea dintre premierul Mihai Tudose şi Iulian Surugiu, întâlnire în cadrul căreia s-au dispus măsuri care au diminuat problemele de personal. Poliţia Română rămâne deficitară la capitolul ofiţeri, iar pentru optimizarea activităţii este nevoie de încă 2.900 de ofiţeri (420 doar în Bucureşti), aceasta pe lângă nevoia de 900 de agenţi", se menţionează în comunicatul sindicatului.

SNAP recomandă agenţilor de poliţie să se apuce de învăţat, pentru a putea promova examenele de ofiţer.

"Fiecare manager trebuie să caute soluţii întâi în "pepiniera proprie" şi abia apoi să apeleze la sursa externă. Acum, tot ce mai rămâne este ca agenţii de poliţie să se apuce de învăţat pentru examene şi să-şi clădească o carieră de ofiţer. Agenţii care doresc să participe la examen nu trebuie să mai depună toate documentele (fişa medicală, cazier, etc.) ori să susţină alte probe, întrucât ei sunt deja angajaţi ai Ministerului Afacerilor de Interne", se încheie mesajul publicat de sindicatul agenţilor de Poliţie. 


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.26