Comediantul Micutzu a avut spectacol de standup chiar pe scena Filarmonicii din Timişoara, locul unde cântăreţul Jador a fost interzis de primarul Dominic Fritz. Ca ironie, Micutzu a şi pus o melodie a lui Jador în stand-up, ca să arate că acesta poate ajunge la Filarmonică.
"Noi, artiștii "clasici", numim scenele operelor, teatrelor, filarmonicilor, LEMN SFÂNT. Întotdeauna urcăm pe scenă cu respect și recunoștință, studiem, ne pregătim, ne îmbrăcăm în ținute alese, ne machiem/ coafăm, ne controlăm atitudinea și mișcarea scenică.
ATENȚIE Postarea mea nu e despre artist, despre arta lui, sau despre preferințele publicului din sală. Trăim în democrație, fiecare are dreptul să aleagă, după gusturile și educația lui
CONSIDER, însă, CĂ ACEST TIP DE SPECTACOL NU ÎȘI ARE LOCUL PE SCENA FILARMONICII, după cum nici un concert simfonic nu își are locul într-un pub, sau un spectacol de operă, nu știu..., zic repede, pe un teren de cricket.
Încerc să îmi imaginez, DAR NU REUŞESC, cum o instituţie similară, Filarmonica din Viena, şi-ar închiria sala (celebra Goldenesaal - unde se ţine şi cunoscutul Concert de Anul Nou) pentru acest tip de "artă". Şi îi invit și pe cei care se pregătesc să atace această postare, să facă, mai întâi, exercițiul de imaginație de mai sus.
Și DA, să nu uităm de rolul educativ al culturii și nici faptul că ea e O INVESTIȚIE ÎN VIITOR", a scris Aura Twarovska pe Facebook.
În VIDEO-ul postat pe pagina de Facebook a artistei este un extras din show-ul de standup al lui Micutzu (n.r. Cosmin Nedelcu). ATENŢIE, POATE CONŢINE LIMBAJ LICENŢIOS. VEZI VIDEO AICI
"E bună și libertatea de exprimare. Filarmonica Banatul Timișoara
P.s. Mulțumim din suflet, timișoreni. A fost absolut minunat!", a scris Cosmin Nedelcu pe Facebook.
"Da chiar așa, cum sa cante Jador la Filarmonica Banatul? Pai mă scuzați, dar eu și colegii mei din stand up, când prestăm acolo, înnobilăm acest stabiliment cultural cu umorul nostru intelectual. Spre exemplu, acum doi ani am deschis spectacolul cu o excelentă glumă despre bășinile femeilor și am continuat cu un material despre cum se c˙˙ă câinele meu, iar domnul Constantin Bojog a executat cu virtuozitate un bit de 15 minute despre masturbare. Lucruri fine, nu manele.
Evident că toată decizia e de un elitism, *cough rasism* grețos și cum bine zice și Marius Ghincea, adevăratul cancel culture a fost întotdeauna ăla din dreapta conservatoare. Și culmea, chiar cred că Jador ar trebui cancelat (anulat-n.r.), dar nu pentru cine e și ce cântă, ci pentru că e un artist care efectiv își bate joc de publicul lui promovând aproape săptămânal cate un scam financiar sau cate un pseudomedicament.
edit: că mi-am amintit. dacă domnul Fritz are problema asta, de ce nu se întreabă mai bine de ce in Timișoara un artist care poate să aducă 800-1000 de oameni la un spectacol/concert nu are alte opțiuni de săli pe care să le închirieze?" a scris Raul Gheba pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu