Monetăria Regală Britanică a dezvăluit, vineri, o serie specială de monede de cinci lire sterline, menite să omagieze contribuția remarcabilă a lui Paul McCartney la muzică și cultura contemporană. Această inițiativă celebrează întreaga carieră a fostului membru al formației Beatles, marcându-i moștenirea artistică printr-un gest simbolic și festiv.
"Este o onoare imensă", a reacţionat vedeta, în vârstă de 82 de ani, care a colaborat cu The Royal Mint la designul acestor monede de colecţie.
Argintii sau colorate, monedele se inspiră din motivele psihedelice care împodobeau "pianul magic", în culorile curcubeului, al muzicianului, din perioada Beatles. Pe monede se poate vedea numele artistului, chitara sa bas electrică Hofner şi logo-ul trupei Wings, creată la un an după separarea "Fab Four".
"Nu mi-aş fi putut imagina niciodată aşa ceva când eram copil", a adăugat vedeta.
"Monedele noastre aduc un omagiu figurilor emblematice şi evenimentelor majore din istoria britanică, aşa că ni s-a părut important ca remarcabila carieră muzicală a lui Paul McCartney să fie celebrată pe o monedă oficială a Regatului Unit", a declarat Rebecca Morgan, responsabila pentru monede comemorative în cadrul The Royal Mint.
Aceste monede, în ediţie limitată, vor fi vândute pe site-ul The Royal Mint în mai multe versiuni, cu un preţ de pornire de 15,50 lire sterline (19 euro).
După perioada Beatles, Paul McCartney a avut o carieră solo de mare succes, cu peste 100 de milioane de albume vândute în întreaga lume.
Starul britanic va începe partea europeană a turneului său mondial "Got Back" şi va susţine concerte la Manchester şi ulterior la Londra în luna decembrie.
La începutul anului 2025, The Royal Mint va scoate la licitaţie o monedă din aur semnată de McCartney, care cântăreşte 5 kilograme şi a necesitat peste 250 de ore pentru a fi realizată, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu