EXCLUSIV  Regionalizare, obstacol major. Dumitru Sandu: Îmi asum tot ce zic! I-am văzut!

Regionalizarea României a fost blocată de liderii politici din teritoriu. Sociologul Dumitru Sandu face dezvăluiri fulminante. 

Sociologul Dumitru Sandu a fost autorul propunerii de regionalizare a României. El a reprezentat grupului academic înființat de Liviu Dragnea pentru a desena harta regiunilor administrative. 

”Obstacolul major, ca să simplificăm, nu e vreme de detalii, aici e interpretarea mea, a venit de la o parte din președinții de Consilii Județene. Ziceau ”Ce vin oamenii ăștia de la București să ne învețe pe noi? Dobrogea e Dobrogea de când e ea”, au luat în brațe o politizare urâtă, nu discut cu nuanțe. Au luat în brațe patriotismul local regional. Au existat președinți de CJ- îmi asum tot ce zic public - care au intuit că apare un mecanism de control. În România, merg foarte greu politicile care nu aduc voturi, voturile vin prin președinții de Consilii Județene, i-am văzut!” a dezvăluit Dumitru Sandu. 

”După ce au început să apară presiunile de la județe, grupuri de putere, ne-am trezit în toamnă, spre stupoarea mea, că au început să apară în presă- sunt și acum- variante de regionalizare alternative la ce am propus noi.” a mai subliniat sociologul care a desenat harta regiunilor, bazată pe studii și analize complexe. 

Vezi afirmațiile complete în video de mai jos: 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel