EXCLUSIV  PROTEST 20 ianuarie 2018. Cum evaluează protestatarii manifestația de sâmbătă

Mii de oameni din toată ţara au venit la București, la un protest de amploare faţă de modificarea legilor Justiţiei şi a Codurilor penale. Protestatarii s-au adunat în Piaţa Universităţii, după care au plecat în marş spre Palatul Parlamentului. 

Manifestanții au ajuns în Bucureşti din oraşe precum Cluj-Napoca, Bacău, Piteşti, Deva, Bistriţa, Satu Mare, Galaţi şi Timişoara.

Cristian Mihai Dide, cunoscut prostestatar, ne-a declarat că nu se aștepta la o prezență atât de mare în Piață.

”Consider ca a fost un protest foarte reușit, trebuie să recunosc că nu ma așteptam la așa mulți participanți. Mă bucur că tot mai mulți își arată nemulțumirea față de actuala clasă politică.”, ne-a spus acesta.

Manifestația nu a fost lipsită de incidente. Jandarmii au blocat accesul la stația de metrou Piața Universității și s-au îmbrâncit cu protestatarii care au forțat cordonul de ordine. Mai mult de atât, după terminarea protestului, au devenit virale imagini cu un jandarm care îi lovește cu pumnii pe oamenii din spatele cordonului.

Zeci de mii de persoane au participat, sâmbătă, 20 ianuarie, la protestul care a avut loc în București. Alte mii de persoane au manifestat în marile orașe.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel