Aproximativ 1700 de accidente rutiere au avut loc în România în primele 6 luni din 2026. Cifra este în scădere faţă de perioada similară a anului trecut, dar nu cu mult, iar impactul unor astfel de evenimente rămâne semnificativ.
Astfel, în perioada ianuarie - iunie 2026 au fost înregistrate în România 1679 de accidente, în urma cărora 492 de persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte 1384 de persoane au fost rănite grav. Numărul accidentelor este cu 30 mai mic faţă de perioada similară a anului trecut, ceea ce înseamnă o scădere de 1,8%. Numărul persoanelor decedate a scăzut şi el faţă de anul trecut, cu 50, adică 10,1%, în timp ce numărul persoanelor rănite grav a fost cu 2,7% mai mare.
Principalele cauze generatoare ale accidentelor rutiere grave, în primele 6 luni ale anului 2026, au fost indisciplina pietonilor (14,4%), nerespectarea regimului legal de viteză (14,2%), indisciplina bicicliștilor (10,5%), neacordarea priorității de trecere vehiculelor (8,8%), neacordarea priorității de trecere pietonilor (7,3%), acestea generând peste 50% din totalul accidentelor grave și aproximativ 50% din totalul deceselor.
Câtă nevoie există în România pentru cursuri de conducere defensivă? Titi Aur a răspuns la această întrebare, în exclusivitate pentru DC News, după ce Academia Titi Aur (ATA) a primit certificarea europeană DEKRA pentru cursurile de conducere defensivă și instructorii săi.
"Eu cred că, în primul rând, avem nevoie de educaţie rutieră de la grădiniţă, apoi în şcoala generală, liceu, etc. Educaţie rutieră generală, cum să circuli cu bicicleta, trotineta, ca pieton, şi aşa mai departe. Cred că şcoala de şoferi ar trebui îmbunătăţită, pentru că în şcoala de şoferi din România se învaţă doar să manevrezi maşina, dar partea de prevenţie, de anticipare, de situaţii limită, este zero, nu se face deloc. Şi mai cred că, după ce ai luat permisul de conducere, toată viaţa ai de învăţat. Deci periodic ar trebui să treci prin anumite cicluri de pregătire, fie că vorbim de cursuri de conducere defensivă, de demonstraţii, de teste, etc.
Nu în ultimul rând, avem nevoie de campanii făcute de mass-media, pe modelul celor cu zahărul, cu consumul de apă, cu sarea, în zona de siguranţă rutieră. Din când în când, şoferilor trebuie să li se aducă aminte lucruri. Asta e valabil când apar noutăţi în domeniul rutier, când apar perioade cu pericol, când probabilitatea de accident ar fi mai mare. Cred că pentru această treabă ne trebuie un dirijor, pe care nu îl avem pentru siguranţa rutieră. Sunt câteva organisme care fac astfel de lucruri, cum ar fi Poliţia Rutieră, dar în rest nu face nimeni ceva concentrat şi dirijat. De la Guvern ar trebui să existe un organism care să spună "tu, ministerul Educaţiei, trebuie să faci asta, tu, ministerul Sănătăţii, trebuie să faci asta" şi aşa mai departe", a declarat Titi Aur.
Protecţia muncii pentru şoferi nu există în România
Titi Aur a punctat unul dintre lipsurile sistemului din România în ceea ce priveşte siguranţa rutieră. În ciuda numărului mare de şoferi care lucrează pe maşinile firmelor din România, sistemul de protecţie a muncii este inexistent pentru aceştia.
"În România nu se face protecţia muncii deloc în zona de condus maşina. Şi sunt foarte mulţi şoferi care conduc maşina în interes de serviciu. Am văzut că DEKRA are anul acesta ca obiectiv condusul maşinii la locul de muncă. Adică exact ceea ce ar trebui să facă Ministerul Muncii. Dar nu se face nimic la noi în ceea ce priveşte siguranţa rutieră. Deci cred că avem nevoie de un coordonator, de o direcţie dată, şi atunci vom resimţi cu adevărat scăderea numărului de accidente din acest motiv, nu doar pentru că maşinile sunt mai sigure sau pentru că am avut mai mult noroc", a mai declarat Titi Aur.


