O statistică extrem de interesantă iese la iveală în traficul din România. Unul din doi şoferi recunoaşte că, în ultimul an, a frânat brusc cel puţin o dată din propria neatenţie.
Cel mai des, această situaţie apare atunci când traficul se desfăşoară "bară la bară". Titi Aur, expert în conducere defensivă, a explicat ce înseamnă astfel de gesturi în trafic.
"Vedeți, când vorbim despre o frânare bruscă provocată de propria neatenție, aceasta poate rămâne doar o frânare bruscă, dar, în anumite situații, poate duce la un accident, câteodată chiar foarte grav.
Pentru că frânarea mea bruscă nu înseamnă doar că m-am speriat, am frânat și au zburat toate lucrurile prin mașină. Poate însemna că îl surprind pe șoferul din spate, ceea ce poate declanșa o reacție în lanț.
Iar dacă acest lucru se întâmplă într-o zonă în care se circulă cu viteză, unde șoferii nu păstrează distanța și merg mai repede decât ar trebui, de aici pot apărea accidente grave, pornind de la o simplă frânare bruscă, provocată de neatenție", a declarat Titi Aur la DC Conducem.
Unul din doi şoferi a frânat brusc cel puţin o dată în ultimul an, din propria neatenţie. Ce înseamnă asta în trafic
Pericol major pe autostradă
Titi Aur a adus aminte de cazurile discutate la DC Conducem, cu privire la accidentele de pe autostrăzi, şi a transmis că astfel de manevre, cum sunt frânările bruşte, pot duce la adevărate tragedii.
"Și aceasta este explicația la întrebarea: „Păi, ce să se întâmple pe autostradă? Că nu poate să vină unul din stânga sau din dreapta. Se întâmplă foarte, foarte rar să apară ceva”.
Dar tocmai aici este problema. Un șofer frânează brusc pentru că a fost neatent și nu a observat că mașina din față a redus viteza. Așadar, unul reduce viteza, cel din spate este neatent și frânează brusc, iar de la acea frânare începe o reacție în lanț, care implică a doua, a treia și a patra mașină.
Deja încep să apară tamponările.
De aceea trebuie să păstrezi distanța. De aceea trebuie să fii atent. Și de aceea toate aceste reguli sunt atât de importante", a mai declarat Titi Aur.
David Popovici, mesaj pentru șoferi după ce a testat simulatorul Academiei Titi Aur
„După ce ai fost în acest simulator, ce le transmiți șoferilor?“, l-a întrebat jurnalista DC News Dana Mihai pe David Popovici.
„Le transmit că nu vor să încerce asta, decât într-un cadru controlat, precum este aici (n.red. la simulator). Până și două secunde de neatenție, rulând cu 50 km / oră, ajungi să parcurgi vreo 30 de metri în care poate ești orb, uitându-te în telefon sau făcând altceva. Prin urmare, șoferii trebuie să fie foarte atenți la drum. Din păcate, este esențial să fii atent și la ce fac ceilalți participanți din trafic. Când ești pe drum e nevoie să ai în vedere aceste lucruri!“, a declarat David Popovici.
„Se întâmplă mult prea multe accidente în România, în fiecare zi. Nu înțelegi cât de gravă este situația, dar simulatoarele îți formează o idee mult mai clară în acest sens“, a mai spus David Popovici.


