Sindicaliștii din domeniul ordinii publice și cei din sănătate avertizează, marți, cu privire la riscurile de blocaj în aceste sisteme publice, în contextul întârzierii rectificării bugetare.
SANITAS: „România are nevoie urgent de un Guvern cu puteri depline”
Federaţia SANITAS a solicitat partidelor parlamentare să găsească urgent o soluţie pentru instalarea unui Guvern cu puteri depline.
Sindicaliştii avertizează că lipsa fondurilor ameninţă plata salariilor, aprovizionarea cu medicamente şi materiale sanitare, precum şi funcţionarea serviciilor de urgenţă.
„Facem un apel la responsabilitatea tuturor partidelor parlamentare: România are nevoie urgent de un Guvern cu puteri depline. Vedem în continuare că negocierile politice se prelungesc, dar spitalele, unităţile de primiri urgenţe, serviciile de ambulanţă, centrele de asistenţă socială şi toate celelalte instituţii din sistemul public trebuie să funcţioneze în fiecare zi. Semnalele de alarmă din organizaţiile SANITAS din toată ţara sunt din ce în ce mai puternice şi spun acelaşi lucru: pacienţii nu pot aştepta încheierea negocierilor politice; bolnavii cronici nu îşi pot amâna tratamentele; ambulanţele nu pot pleca la intervenţii fără combustibil. Iar angajaţii nu pot munci fără perspectiva plăţii salariilor”, afirmă reprezentanţii SANITAS.
Potrivit acestora, este nevoie urgentă de rectificare bugetară, problemele nu se mai pot rezolva prin transferuri de la unele capitole de cheltuieli la altele, întrucât nu mai sunt resurse.
Situația a devenit „de-a dreptul critică”
Sindicaliştii susţin că „nu mai este timp”, iar situaţia a devenit „de-a dreptul critică”.
De asemenea, spun aceştia, banii pentru medicamente şi materiale sanitare sunt insuficienţi.
„Serviciile de ambulanţă se confruntă cu lipsa fondurilor inclusiv pentru combustibil. Sunt probleme cu asigurarea fondurilor pentru salarii. Programele naţionale de sănătate, de care depind pacienţii oncologici, cardiovasculari sau cu alte boli cronice, au nevoie de finanţare pentru a putea continua. Vorbim despre funcţionarea unor unităţi de care depind vieţi. Şi nu este vorba numai despre bani. Sănătatea şi asistenţa socială au nevoie de decizii şi acte administrative care nu mai pot fi amânate. Au nevoie de miniştri cu mandat deplin, care să îşi asume şi să semneze aceste decizii”, mai afirmă cei de la SANITAS.
Ei susţin că este necesar un partener social cu mandat deplin de negociere.
„Contractele colective de muncă la nivel sectorial au expirat, iar zeci de mii de angajaţi din Sănătate şi Asistenţă socială au nevoie de un cadru funcţional de dialog şi negociere colectivă. De aceea, mesajul nostru către toate partidele parlamentare este simplu: Lăsaţi calculele politice, orgoliile şi lupta pentru funcţii. Nu mai prezintă interes social cine a declanşat sau nu a declanşat criza politică, ce poliţe politice are de plătit şi cui... Ţara nu mai poate aştepta! Fiecare zi de blocaj politic începe să aibă consecinţe concrete în spitale, în ambulanţe, în centrele sociale şi, în cele din urmă, asupra pacienţilor, beneficiarilor şi angajaţilor. (...) Găsiţi soluţia politică necesară pentru instalarea imediată a unui Guvern cu puteri depline. Adoptaţi măsurile legale necesare şi asiguraţi resursele necesare funcţionării Sănătăţii şi Asistenţei sociale. Deblocaţi deciziile administrative şi dialogul social”, au scris sindicaliştii de la SANITAS pe Facebook.
Marţi, ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila, a declarat că, în cazul în care nu se va face o rectificare bugetară în două sau trei săptămâni, sistemul de sănătate va deveni nefuncţional.
FSNPPC: „Austeritatea a trecut, de la cifre pe hârtie, direct în stradă”
Federația Sindicatelor Naționale ale Polițiștilor și Personalului Contractual din România cere, de asemenea, un „Guvern responsabil, axat pe dialog social și sprijin economic”.
„Amânarea rectificării bugetare pune în pericol Ordinea și Siguranța Publică”, avertizează sindicaliștii din domeniul ordinii publice.
„Urmare a unor semnale concrete, primite de la colegii noștri din unitățile teritoriale ale MAI, care derulează misiuni specifice în slujba cetățenilor și a statului, FSNPPC trage din nou un semnal de alarmă referitor la asigurarea bugetului pentru activitățile cotidiene: amânarea rectificării bugetare, care trebuia făcută în vară, condamnă Ministerul Afacerilor Interne la un blocaj funcțional, care nu este benefic nimănui! Din teritoriu sosesc tot mai multe confirmări nefericite, care arată că 'austeritatea' a trecut, de la cifre pe hârtie, direct 'în stradă', afectând capacitatea operațională a structurilor de Poliție și nu numai!”, a precizat FSNPPC într-un comunicat.
FSNPPC a mai transmis că a primit „date îngrijorătoare” și „fără precedent” în legătură cu raționalizările logistice impuse din cauza deficitului bugetar acut, precum:
- „tăieri drastice la carburanți - cotele financiare pentru combustibili au fost diminuate, riscând imobilizarea parțială sau chiar totală a echipajelor de patrulare și intervenție;
- parcul auto și mentenanța patrimoniului, în pericol - fondurile destinate reparațiilor curente și întreținerii logistice a mijloacelor de mobilitate au fost diminuate drastic;
- sănătatea și securitatea muncii, la limita de jos;
- lipsuri de bază (birotică și consumabile diverse) - unitățile operative au ajuns în situația absurdă de a raționaliza materialele de birou și de a amâna reparațiile stringente la mijloacele tehnice din dotare etc”, precizează sindicaliștii.
Sindicatele din MAI au adăugat că măsurile de criză „lovesc direct în eficiența misiunilor specifice, derulate în slujba cetățenilor și a statului, și complică sarcinile ce revin colegilor noștri. Nu vorbim de un simplu deficit administrativ, ci de vulnerabilizarea directă a siguranței cetățeanului - pe stradă, acasă și oriunde -, dar și a statului”.
Sindicaliștii din MAI cer un Guvern cu puteri depline
Astfel, reprezentanții FSNPPC cer un Guvern cu puteri depline care să poată debloca bugetele de funcționare ale instituțiilor statului: „(...) după aproape șase luni de interimat, apreciem că România are nevoie urgentă de un Guvern cu capacitate de exercițiu completă, NU de experimente politico-economice eșuate!”, precizează sindicaliștii.
„Considerăm imperativ că noul Cabinet NU trebuie să continue sub nicio formă măsurile de austeritate dezastruoase ale Guvernului Bolojan, politici care s-au dovedit în cea mai mare parte ineficiente, au sufocat consumul, au crescut șomajul, au scăzut nivelul de trai, au dus mii de afaceri private în faliment etc. și care au fost 'decontate' exclusiv pe spatele cetățenilor și al firmelor românești, în special al celor mici și mijlocii”, se mai arată în comunicat.
Sindicaliștii au prezentat o serie de criterii pe care viitorul Executiv să îndeplinească, precum:
- „să îndrepte dezastrul lăsat de măsurile anterioare – politica fiscal-bugetară bazată doar pe tăieri, înghețări de drepturi legale și limitări drastice ale cheltuielilor operative a eșuat;
- măsuri reale în sprijinul economiei, angajaților și pensionarilor – statul trebuie să redevină un motor de sprijin, nu un opresor fiscal. Alături de toți ceilalți români, și angajații în uniformă, personalul contractual și pensionarii militari merită venituri corelate cu realitatea economică și cu rata reală a inflației, nu promisiuni de sacrificiu continuu;
- parteneriat și dialog social REAL – respingem ferm practica adoptării de proiecte legislative pe furiș sau fără o consultare transparentă.
Noul Executiv trebuie să se așeze la masa negocierilor cu sindicatele, federațiile și confederațiile reprezentative, purtând un dialog ancorat în realitatea socio-economică actuală, nu în teorii dogmatice de birou; stoparea deficitului de personal, prin PREDICTIBILITATE ÎN CARIERĂ, ÎN SALARIZARE ȘI PENSIONARE - un guvern responsabil trebuie să înțeleagă că SAOPSN se confruntă cu un deficit istoric de personal: fără venituri corecte și fără aplicarea integrală a legilor-cadru de salarizare, fără predictibilitate legislativă privind cariera și pensionarea, sistemul riscă un colaps structural greu remediabil!”, au conchis reprezentanții FSNPPC.
Protestele împotriva măsurilor luate de Guvernul Bolojan au fost organizate de mai multe categorii profesionale, în acest an. Atât cadrele medicale, cât și angajații din domeniul ordinii publice au manifestat împotriva deciziilor aplicate la Palatul Victoria.
În februarie, polițiștii au protestat în Piața Victoriei împotriva reformei în administrație, cerându-și drepturile, în timp ce în vară, în luna iulie, angajații din domeniul sănătății au demonstrat împotriva proiectului legii salarizării.


