Proiectul Codului administrativ, dezbatere şi vot în Camera Deputaţilor

Proiectul Codului administrativ va fi supus dezbaterii şi votului în şedinţa de plen de luni a Camerei Deputaţilor. 

Săptămâna trecută, în şedinţa de plen, deputaţii au avut doar discuţii generale pe acest proiect, iar luni vor fi dezbateri pe articole şi vot final. Senatul a adoptat în şedinţa plenului din 11 iunie, în calitate de primă Cameră sesizată, proiectul Codului administrativ, în baza raportului de admitere dat de Comisia specială care a luat în discuţie acest act normativ.

Proiectul, care are peste 600 de articole, a fost iniţiat de parlamentarii PSD. Ulterior, Comisia parlamentară specială pentru elaborarea Codului administrativ a dat, pe 20 iunie, raport de admitere pentru acest proiect, iar pe 27 iunie Comisia l-a reexaminat şi a dat un nou raport de admitere cu amendamente, care îl înlocuieşte pe cel vechi, modificările fiind strict tehnice.

Marcel Ciolacu, preşedintele comisiei, preciza recent că noul Cod administrativ este mult mai flexibil, foarte bun pentru autorităţile locale, pentru primari şi pentru unităţile administrativ-teritoriale.

Din octombrie, în vigoare Codul administrativ

La rândul său, vicepremierul Paul Stănescu a susţinut vinerea trecută, la Slatina, că în luna octombrie ar putea intra în vigoare Codul administrativ. 'Sigur luni va fi trecut şi prin Camera Deputaţilor, prin Senat a trecut, urmând ca să fie promulgat. (...) Am reuşit până la urmă să îl trecem prin Parlament, eu sunt convins 100% că luni va trece, urmând să meargă la promulgare. Sunt convins că va fi contestat de anumite formaţiuni politice. Speranţa mea e ca prin octombrie, poate sunt eu prea optimist, Codul administrativ să intre în vigoare, cod care reglementează poate nu în totalitate, dar cele mai multe lucruri din ce înseamnă administraţia publică locală şi centrală', a spus vicepremierul.

El a exemplificat câteva dintre schimbările pe care le prevede Codul administrativ. Astfel, atestarea domeniului public se va simplifica şi se va face la nivel local, cu o viză MDRAP. Totodată, vicepremierul a menţionat că primarii vor semna numai pentru oportunitate, iar pentru legalitate vor semna direcţii din subordine. În privinţa prefecţilor, Paul Stănescu a precizat că aceştia vor fi asimilaţi cu secretarii de stat.

'Codul administrativ are în jur de 680 de articole, reglementează şi domeniul proprietăţii, foarte multe lucruri. Sper ca să aibă sprijin din tot spectrul politic, ca el să treacă luni prin Camera Deputaţilor şi sper, la fel de repede, şi preşedintele, care a fost primar în multe mandate, să înţeleagă că trebuie să intre în vigoare cât mai repede, să pună în ordine tot ce înseamnă administraţie publică locală şi centrală', a conchis Paul Stănescu.

PMP a anunţat că va contesta la CCR Codul administrativ, pe care îl consideră antiromânesc. PMP, împreună cu celelalte partide din opoziţie, va contesta la CCR acest Cod administrativ antiromânesc', a spus liderul PMP, Eugen Tomac. 

Vezi si: Dragnea, decizie CCR. Chirieac: O făcătură

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel