Premiul Nobel pentru Pace, 2013. Vezi nominalizații

Decernarea Premiilor Nobel pentru 2013 se va încheia, luni, 14 octombrie, cu decernarea premiului pentru Pace, acesta fiind și cel mai mediatizat premiu.

Considerat de mulți ca o ironie faptul că tocmai Alfred Nobel, cel care a inventat dinamita, este și cel care a lansat ideea acestor premii, între anii 1901-2012, 838 de persoane și 24 de organizații au luat premiul Nobel în diferite domenii.

Pentru 2013, nu mai puțin de 259 de persoane candidează la râvnitul Nobel pentru Pace.

Numele acestora nu sunt dezvăluite decât după 50 de ani, dar principalii candidați se știu de la bun început, potrivit site-ului PRO Tv.

 Malala Yousafzai - “Cuvintele, cărțile și creioanele sunt mai puternice decât armele”

Malala Yousafzai, care are numai 16 ani, este de departe favorita pentru acest premiu. Adolescenta din Pakistan militează pentru dreptul la educație al fetelor și femeilor.

Discursurile ei au atras admirația întregii lumi, dar și atenția talibanilor. Pe 9 octombrie 2012, membrii unei grupări islamiste au încercat s-o omoare, împușcând-o în cap și în gât, chiar în autobuzul care o ducea la școală.

Trimisă de urgență  la un spital din Marea Britanie, ea și-a revenit miraculos și chiar a scris o carte autobiografică. Acum, Malala merge la o școală din Birmigham și încearcă să se adapteze la stilul de viață occidental.

 Vladimir Putin – propus la premiul Nobel pentru că “a evitat Al Treilea Razboi Mondial”

Cu siguranță, candidatura lui Putin la acest premiu este printre cele mai controversate.

El a fost propus de către mai multe personalități din Rusia. Aceștia invocă rolul jucat de Putin în criza din Siria.

Laureatul Premiului Nobel pentru Pace în 1990, fostul președinte sovietic Mihail Gorbaciov nu a fost de acord cu această initiațivă.

 Edward Snowden – “Secretele divulgate de el sunt de interes public”

Fost angajat al NSA (serviciile secrete din Statele Unite), Snowden a fost mult timp cel mai căutat om din lume. În prezent, se află în Rusia, unde a primit azil politic.

Snowden este acuzat de guvernul american de înaltă trădare, pentru a divulgat jurnaliștilor și mii de documente care demonstrau că NSA a supravegheat și monitorizat ilegal telefoane și conturi de e-mail.

 Povestea lui a dus la dezbateri aprinse în întreaga lume, pe tema dreptului la viață privată. Snowden a fost propus la premiul Nobel de către Stefan Svallfors, profesor de sociologie la Universitatea Umea.

 Bradley Manning, propus la premiul Nobel pentru că “a avut curajul să spună adevărul”

 Oficialii comitetului care va decide la cine va merge Premiul Nobel pentru Pace au primit o petiție cu 100.000 de semnături pentru alegerea soldatului american Bradley Manning.

 Manning, care lucra ca analist militar, a fost arestat pe 26 mai 2010 pentru că a divulgat către WikiLeaks documente diplomatice despre situația din Irak și Afganistan.

 Pe lângă cele 700.000 de documente făcute publice, soldatul a difuzat și o casetă video, în care se vede cum militarii dintr-un elicopter american împușcau civili în Bagdad. Printre acele victime s-au numărat și doi jurnaliști ai agenției Reuters.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel