O femeie a ajuns șefă peste Rezervele Federale ale SUA

janet
janet

 Barack Obama a oficializat, miercuri, nominalizarea lui Janet Yellen la conducerea Rezervei Federale (Fed), afirmând că ea este "extraordinar de calificată" pentru această funcţie.

În cazul în care Senatul o confirmă în funcţie pe Janet Yellen, în vârstă de 67 de ani, ea va fi prima democrată la conducerea băncii centrale după plecarea lui Paul Volcker în 1987, şi prima femeie care conduce această instituţie. Președintele SUA  a declarat că a luat în considerare "numeroşi factori" pentru a face această alegere, între care necesitatea "unei politici monetare sănătoase pentru a controla inflaţia şi pentru a crea locuri de muncă".

"Am găsit aceste calităţi la Janet Yellen", care va deveni, în cazul în care candidatura sa va fi confirmată de Senat, prima femeie ce va deţine preşedinţia Rezervei Federale, a asigurat el.

 "Ea şi-a demonstrat calităţile de lider şi este dură", a declarat el. "Ea este extraordinar de calificată pentru acest rol", a declarat preşedintele, remarcând că Yellen a "tras semnalul de alarmă de timpuriu cu privire la bula imobiliară şi excesele sectorului privat", o referire la criza din 2008 din care Statele Unite încă nu şi-au revenit complet.

La rândul său, Yellen s-a declarat "onorată" că a fost aleasă şi a afirmat că trebuie "consolidată creşterea economică".

"Ultimii şase ani au fost tumultuoşi pentru economie şi dificili pentru mulţi americani", a remarcat Yellen, făcând aluzie la perioada care s-a scurs de la începutul recesiunii din 2007-2009.

"Dacă suntem cu toţii de acord atunci când spunem că trebuie să facem mai multe pentru a consolida creşterea economică (...), am făcut progrese", a adăugat ea.

Obama, care a cerut Senatului, în cadrul căruia adversarii săi republicani deţin o minoritate de blocaj, să aprobe "cât mai repede" nominalizarea lui Yellen, i-a adus un omagiu şi actualului titular al acestui post, Ben Bernanke.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel