Cele mai citite

Mircea Geoană, analiză cruntă pentru Victor Ponta. "Realitatea este brutală

Roxana Neagu Autor: Roxana Neagu
screen_shot_2015_08_11_at_8_46_43_am_99453200

Președintele PSRO, Mircea Geoană, a declarat, luni, la B1 TV, în emisiunea "X-Press", moderată de Sabin Orcan, că premierul Victor Ponta nu mai are control asupra destinului politic după ce a fost inculpat de DNA și că nu mai are cum să fie în continuare prim-ministru.

"Din momentul în care a fost inculpat pentru fapte de corupție, Ponta nu mai are control asupra propriului destin politic. Așa se joacă acest joc numit politică. (..) Suntem într-un fel ca într-o piesă antică în care scenă dupa scenă actorii principali acționează un scenariu cu deznodământ cunoscut. Că iese pe ușa din față sau pe cea din dos asta este o formă de negociere, dar Ponta nu are cum să mai continuie ca prim-ministru. Cu cât stă mai mult în fruntea guvernului Românie este un punct în minus pentru țară și din astfel de situație nu poți să ieși decât printr-o negociere", a spus Mircea Geoană.

Senatorul a adăugat că "Realitatea este brutală. Așa se joacă jocul acesta când ai un handicap atât de sever cum este să fi acuzat de fapte de corupție. Este o situație de vulnerabilitate care este trasferată și asupra guvernului României. O situație care nu poate continua".

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Personalități politice
Citește mai multe din Personalități politice
x close