George Simion, către Ilie Bolojan, în Parlament: Cu ce vă au la mână, cu ce vă șantajează? | DCNews
Cele mai citite

George Simion, către Ilie Bolojan, în Parlament: Cu ce vă au la mână, cu ce vă șantajează?

Roxana Neagu Autor: Roxana Neagu
george simion Inquam Photos / George Călin
Inquam Photos / George Călin

George Simion, președintele AUR, a făcut mai multe declarații în fața Parlamentului, înainte de votul de învestire pentru Guvernul Luca Niculescu.

George Simion, președintele AUR, a spus, în fața Parlamentului, înainte de votul de învestire pentru Guvernul Luca Niculescu, că vor primi din partea AUR același număr de voturi cât au primit și pentru ”cele anterioare: zero”. ”Noi nu suntem trădători, ca alții care comentează, dar nu prea se prezintă” a spus liderul AUR, care a făcut un apel către ”toți parlamentarii cu coloană vertebrală, sunt câțiva și pe la PNL - și o să conteze foarte mult fiecare cum votează: nu vă murdăriți și nu votați acest Guvern”, acuzând că vor continua sărăcirea populației. 

Președintele AUR a făcut trimitere la ceea ce se întâmplă în Paris, în aceste zile, considerând că nu aceasta este direcția României. El a citat din ”Scrisoarea III” a lui Mihai Eminescu: 

”Spuma asta-nveninată, astă plebe, ăst gunoi
Să ajung-a fi stăpână și pe țară și pe noi!”

George Simion amintește ”ce chin, ce jale” a fost când s-a crezut că AUR votează Guvernul Veștea. S-a uitat către Ilie Bolojan, președintele PNL, spunându-i: ”Mă uit în ochii dvs: Cu ce vă au la mână? Cu ce vă șantajează?”. 

Într-un moment al discursului, președintele AUR a spus: ”Libertate pentru Călin Georgescu”, auzindu-se vocea parlamentarilor din sală, un fel de huiduit, la care George Simion a răspuns ironic: ”E un ales de popor, nu? E de râs dacă n-ar fi de plâns”. A făcut apel la parlamentari să aibă respect, să nu mai huiduie. ”Mă așteptam să văd o femeie disperată, dar nu am văzut asta, ci o femeie care luptă pentru soțul și familia ei, o femeie hotărâtă, puternică, luptătoare, așa trebuie să fie și România noastră. Puteți să vă zvârcoliți voi, puteți doar amâna inevitabilul. Dumnezeu să binecuvânteze poporul român” a conchis George Simion. 

Urmează votul în Parlament>>>

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

→

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Personalități politice
Citește mai multe din Personalități politice
x close