Mark Carney a luat cuvântul în Parlamentul European la o zi după ce propunerea surpriză a Ursulei von der Leyen de a face din Canada primul „membru asociat” al UE a luat prin surprindere capitalele europene. Premierul canadian a sfidat avertismentelui lui Donald Trump la adresa Uniunii Europene și Canadei.
Printre aspectele încă neclarificate se numără semnificația noului statut, diferențele față de parteneriatele existente și reacția Washingtonului, în contextul în care Donald Trump a amenințat UE cu impunerea unor „tarife vamale severe”, dacă acest demers s-ar concretiza, screi Politico.
Premierul canadian Mark Carney a salutat joi inițiativa Ursulei von der Leyen de a „deschide ușa pentru ca Canada să devină primul membru asociat al UE” și și-a exprimat aprecierea față de această ambiție.
„Sondajele arată că o majoritate covârșitoare a canadienilor susține legături mult mai strânse. O alianță pentru viitor reprezintă o abordare unică și pozitivă, pe care o vom defini împreună, valorificându-ne punctele forte comune și bazându-ne pe valori împărtășite”, a declarat el.
Liderul canadian a enumerat domeniile în care întrevede o colaborare mai aprofundată, în contextul în care, luna viitoare va avea loc un summit Canada-UE la Montreal.
„Canada și Europa ar trebui să-și asigure autonomia strategică printr-o cooperare aprofundată în întreaga gamă de capacități strategice, inclusiv în ceea ce privește materiile prime critice, capacitatea industrială de apărare, inteligența artificială și puterea de calcul, securitatea energetică, domeniul spațial și sistemele de plată. Ar trebui să avansăm spre un comerț digital fluid cu bunuri neagricole și o gamă largă de servicii”, a zis premierul canadian.
De asemenea, Carney a afirmat că tinerii canadieni și europeni merită să „muncească, să studieze și să trăiască de ambele părți ale Atlanticului”, semnalând astfel disponibilitatea Canadei de a adera la programul educațional emblematic al UE.
Ursula von der Leyen a invitat Canada să devină „primul membru asociat al UE”
În discursul susținut miercuri, Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene, a propus Canadei să devină primul stat membru asociat al Uniunii Europene.
„Parteneriatele sunt o alegere strategică pentru Europa. Dar ele răspund şi la fracturarea sistemului internaţional bazat pe reguli“, a declarat şefa executivului UE în discursul său anual privind Starea Uniunii susţinut la Strasbourg.
„Vedem lumea cu aceeaşi ochi: de la schimbare climatică la Inteligenţă Artificială, de la Arctica la geopolitică. Şi am fost împreună în ceea ce priveşte Ucraina, apărare, minereuri strategice şi lanţuri de aprovizionare. Dar mai mult decât orice... Europa şi Canada cred în democraţie“, a spus Von der Leyen.
Anunţul său privind începerea discuţiilor pentru acordarea statutului de membru asociat al UE Canadei a fost aplaudat în picioare de plenul PE.

