Cele mai citite

Marea Neagră este cea mai periculoasă rută maritimă din lume. Nave atacate lângă România şi Bulgaria, mai mulţi marinari morţi decât în Ormuz

nave de razboi romanesti in marea neagra
Foto: Agerpres

Marea Neagră a devenit cea mai periculoasă rută maritimă din lume, chiar mai periculoasă decât strâmtoarea Hormuz, în contextul în care Rusia şi Ucraina au escaladat atacurile asupra navelor comerciale.

Conform Financial Times, care citează compania de securitate maritimă Ambrey şi Organizaţia Maritimă Internaţională, peste 570 de nave au fost lovite în Marea Neagră în acest an şi cel puţin 40 de marinari şi-au pierdut viaţa. Prin comparaţie, doar 24 de marinari şi-au pierdut viaţa în strâmtoarea Ormuz. 

Datele Ambrey arată că 387 de nave au fost lovite între lunile iulie şi septembrie, de 5 ori mai multe decât în trimestrul precedent. Asta înseamnă, conform sursei citate, o medie de peste 4 atacuri pe zi. 

Acelaşi raport arată că Federaţia Rusă este responsabilă pentru aproximativ 90% dintre atacurile asupra navelor comerciale în ultimele 45 de zile. În iulie, Kievul a lansat o operaţiune împotriva flotei fantomă a Rusiei în Marea Neagră şi în Marea Azov, iar ucrainenii ar fi lovit peste 300 de vase ruseşti în doar 11 săptămâni. 

Atacurile au ajuns lângă ţărmul românesc al Mării Negre   

Cele mai recente incidente din Marea Neagră s-au desfăşurat chiar lângă teritoriul NATO. Mai multe nave comerciale au fost atacate lângă apele teritoriale româneşti. Ultimul astfel de atac a avut loc chiar vinerea trecută, când o navă sub steagul Insulelor Comore s-a scufundat la 13 mile maritime de portul Constanţa. 

Nava avea la bord 13 membri ai echipajului, 10 ucraineni şi 3 din Azerbaidjan. 9 marinari au fost aduşi în viaţă la ţărm, unul a murit, iar alţi trei sunt încă dispăruţi. 

Preşedintele României, Nicuşor Dan, a spus că atacul este parte din eforturile Rusiei de a escalada războiul, în timp ce premierul Luca Niculescu a transmis că incidentul reprezintă o încălcare flagrantă a legilor internaţionale. Federaţia Rusă nu a oferit niciun punct de vedere. 

"Rusia încearcă să escaladeze acest război din Ucraina, încercând să provoace celelalte țări europene. Noi nu vrem să escaladăm. Vrem să rămânem calmi și să doborâm dronele care ajung pe teritoriul nostru", a declarat Nicuşor Dan. 

Efect de domino asupra preţurilor 

Asiguratorii maritimi şi-au extins poliţele de risc în caz de război pentru aproape toată întregimea Mării Negre, excluzând doar apele teritoriale ale României, Bulgariei şi Turciei

Astfel, asigurarea de risc ar putea ajunge la 15% din valoarea încărcăturii de pe nave, aproape dublu faţă de tarifele din zona Golfului. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

→

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Internațional
Citește mai multe din Internațional
x close