Manifestaţie la Moscova pentru alegeri locale corecte

În jur de 2.000 de persoane s-au adunat duminică în centrul Moscovei pentru a cere ca cei ce vor candida ca independenţi şi din partea opoziţiei să se poată prezenta la alegerile locale în septembrie, informează AFP.

Manifestaţia, neautorizată, a fost organizată de un grup de candidaţi, printre care aliaţi ai opozantului şi bloggerului anticorupţie Aleksei Navalnîi.

Protestatarii îi reproşează Comisiei Electorale a Federaţiei Ruse că blochează intenţionat candidaturile opozanţilor şi independenţilor în alegerile din septembrie, sub pretextul că o parte dintre semnăturile susţinătorilor lor, necesare pentru a putea candida, au fost falsificate.

În pofida faptului că poliţia a fost prezentă în număr mare la manifestaţie, ea a operat o singură arestare, potrivit organizaţiei OVD-Info, specializată în monitorizarea arestărilor.

Manifestanţii, care scandau "Este oraşul nostru!", au bătut în mod simbolic, pe rând, la porţile masive ale primăriei Moscovei, înainte de a se îndrepta spre Comisia Electorală. "În toată Moscova, ei retrag candidaţii independenţi. Trebuie ca acest primar (Serghei Sobianin) cinic şi mincinos să audă vocea noastră", a declarat opozantul Ilia Iaşin, prezent la manifestaţie.

Liubov Sobol, aliată a opozantului Aleksei Navalnîi, a anunţat sâmbătă că intră în greva foamei pentru a denunţa blocarea candidaturii sale din cauza acuzaţiilor de falsificare a semnăturilor.

Precedentele alegeri locale şi regionale din Rusia au fost marcate de un considerabil regres al partidului aflat la putere, Rusia Unită, pe fondul nemulţumirii provocate de stagnarea nivelului de trai şi de extrem de impopulara majorare a vârstei de pensionare. Partidul puterii a pierdut anul trecut mai multe regiuni în favoarea comuniştilor şi naţionaliştilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel