Malta, locul pentru debarcarea a cei 58 de migranți de nava Aquarius

Migranții de pe nava umanitară Aquarius vor fi împărțiți între patru state.

Franţa, Germania, Portugalia şi Spania s-au pus de acord în privinţa repartizării celor 58 de migranţi salvaţi de nava umanitară Aquarius, a anunţat marţi biroul premierului francez, citat de AFP.

În virtutea acestui acord, Franţa va primi 18 migranţi, Germania şi Spania - fiecare câte 15, iar Portugalia - 10, aşa cum deja a anunţat Lisabona, a precizat o sursă guvernamentală franceză pentru AFP.

"O soluţie europeană a fost din nou găsită. Umană şi eficientă, aceasta respectă două principii esenţiale de responsabilitate şi solidaritate: debarcarea într-un port sigur apropiat şi preluarea în mod solidar a persoanelor de la bord", a arătat prim-ministrul francez, Edouard Philippe, într-un comunicat.

Vor fi transbordaţi pe o navă malteză

El a salutat de asemenea "angajamentul umanitar" al guvernului maltez, unde urmează să fie debarcaţi cei 58 de migranţi, dintre care 17 femei şi mai mulţi copii mici.

Guvernul Maltei a anunţat marţi că va autoriza debarcarea pe teritoriul naţional a celor 58 de migranţi salvaţi în Marea Mediterană de nava umanitară Aquarius şi că aceştia vor fi reorientaţi imediat spre alte ţări.

Cei 58 de migranţi aflaţi pe Aquarius vor fi transbordaţi pe o navă malteză în apele internaţionale şi apoi vor fi conduşi în Malta, a scris pe Twitter premierul maltez Joseph Muscat.

Următoarea oprire va fi în Marsilia

Un purtător de cuvânt al executivului maltez a declarat că migranţii care vor debarca în Malta vor fi 'imediat transferaţi în alte patru ţări europene', fără a preciza însă numele acestora.

Conform guvernului de la La Valletta, de îndată ce migranţii vor fi transbordaţi pe un vas maltez, nava Aquarius îşi va continua călătoria spre Marsilia (sudul Franţei) 'pentru reglementarea situaţiei sale, dat fiind că pavilionul ei a fost retras'.

Potrivit organizaţiilor neguvernamentale SOS Méditerranée şi 'Medici Fără Frontiere', Panama a retras pavilionul său de pe nava Aquarius în urma presiunilor exercitate de Italia.

Guvernul francez a sugerat marţi ca Aquarius să-i debarce pe cei 58 de migranţi în Malta, şi nu la Marsilia (sudul Franţei), aşa cum a cerut aprobarea nava, potrivit unei surse a preşedinţiei franceze. Nava, închiriată de ONG-ul SOS Méditerranée, navighează pentru a salva migranţi care încearcă să ajungă clandestin în Europa.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel