Legea pensiilor. Proiectul de Lege privind sistemul public de pensii

Ministerul Muncii și Justiției Sociale a lansat în dezbatere publică proiectul de Lege privind sistemul public de pensii.  

Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale a lansat în dezbatere publică proiectul Legii pensiilor, care urmăreşte eliminarea inechităţilor dintre cei care au cotizat egal şi primesc pensii diferite, dar şi dintre bărbaţi şi femei, aşa cum se întâmplă în prezent, se arată într-un comunicat de presă al instituţiei. 'Proiectul de lege urmăreşte eliminarea inechităţilor din sistemul public de pensii, care au făcut ca persoane care au lucrat acelaşi număr de ani, în aceeaşi profesie şi au cotizat egal, să aibă pensii diferite. De asemenea, se elimină inechităţile din sistem dintre femei şi bărbaţi care au lucrat acelaşi număr de ani, în aceleaşi condiţii şi care au contribuit egal, dar care aveau pensii diferite. Prin actul normativ, pensiile în discuţie se egalizează', argumentează oficialii ministerului.

Principii

Proiectul de act normativ se bazează pe mai multe principii fundamentale:

- contributivitate, adică plată în funcție de contribuție;

- egalitate, adică pensionari care au aceeași vechime, dar care au ieșit la pensie în momente diferite, primesc aceeași sumă de bani;

- solidaritate socială, adică generațiile în activitate susțin, prin plata contribuțiilor lor, generațiile de pensionari și, în viitor, vor fi susținute la rândul lor;

- Imprescriptibilitate, adică dreptul la pensie nu se poate prescrie.

Nu se modifică vârsta standard de pensionare, nici stagiul minim şi nici cel complet. Printre noutăţile aduse de acest proiect de lege se numără introducerea masterului şi a doctoratului ca perioade necontributive asimilate stagiului de cotizare, care se adaugă facultăţii, stagiului militar, pensiei de invaliditate, concediului medical, celui pentru creşterea copilului, şomajului indemnizat, deportării, prizonieratului şi detenţiei politice, prevăzute de legislaţia în vigoare. Condiţia pentru asimilarea perioadei necontributive este ca stagiul minim de cotizare să fie de 15 ani. Pentru fiecare an de perioadă asimilată se acordă câte 0,25 puncte. Totodată, proiectul prevede şi debirocratizarea şi accesul online la informaţiile despre propriile contribuţii. Astfel, ANAF va transmite către Casa Naţională de Pensii Publice sumele datorate şi plătite pentru fiecare salariat. Cetăţenii se vor putea informa de pe site-ul CNPP cu privire la stagiul de cotizare realizat, venitul obţinut şi sumele achitate drept contribuţii. În proiectul noii legi se menţine contractul de asigurare facultativă, care suferă, totuşi, câteva modificări. Astfel, dacă în actuala lege se poate plăti doar pentru cinci ani consecutivi retroactivi, pe viitor, persoana îşi va putea alege perioade diferite necontributive care să totalizeze 5 ani. Plata se va putea face în rate, dar nu mai târziu de un an de la încheierea contractului. În cazul neplăţii integrale, se va lua în calcul suma parţial achitată.

Documentul poate fi consultat aici.


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel