Jumătate dintre limibile vorbite în prezent riscă să dispară

Sursă foto: Pexels
Sursă foto: Pexels

Aproximativ 7.000 de limbi sunt cunoscute în prezent în lumea întreagă. Multe dintre ele ar putea să dispară în curând pentru totdeauna, potrivit unui studiu realizat în Australia, informează DPA.

Conform autorilor studiului, aproape jumătate din limbile vorbite pe Terra sunt ameninţate cu dispariţia. Dintre acestea, 1.500 ar putea să dispară până la sfârşitul acestui secol.

„Fără o intervenţie, numărul limbilor care dispar ar putea să se tripleze în următorii 40 de ani, într-un ritm de cel puţin o limbă dispărută în fiecare lună”, au precizat autorii studiului. Ei recomandă alcătuirea unei programe şcolare care să sprijine educaţia bilingvă şi care încurajează atât învăţarea limbilor indigene, cât şi folosirea limbilor regionale dominante.

Au fost analizate 51 de variabile independente, inclusiv politici de educaţie, indicatori socio-economici şi caracteristici ale mediului înconjurător, conform Alba24

Noul studiu, coordonat de specialişti de la Universitatea Naţională a Australiei (ANU), a fost publicat în revista online Nature Ecology and Evolution.

Cauze neaşteptate ce sporesc riscul de dispariţie a unor limbi

Cercetătorii australieni au descoperit, de asemenea, o serie de cauze neaşteptate şi surprinzătoare care sporesc riscul de dispariţie a unor limbi, a precizat unul dintre autorii cercetării, Lindell Bromham. Printre aceste cauze se află reţelele bine dezvoltate de artere rutiere, a dezvăluit el.

„Cu cât există mai multe drumuri, care leagă ţări de oraşe şi sate de oraşe, cu atât este mai mare riscul ca limbile să ajungă să fie în pericol. Este ca şi cum drumurile ar ajuta limbile dominante să vină ca un ‘tăvălug’ peste alte limbi mai mici”, a explicat Lindell Bromham.

Contactul cu alte limbi locale, pe de altă parte, nu reprezintă o problemă: de fapt, limbile care intră în contact cu multe alte limbi indigene sunt mai puţin expuse în faţa riscului de dispariţie.

Sfaturi pentru conservarea patrimoniului oral

Noul studiu include şi câteva sfaturi pentru conservarea limbilor indigene australiene ameninţate cu dispariţia.

„Australia deţine recordul de nedorit de a prezenta una dintre cele mai mari rate din lume în privinţa dispariţiei limbilor vorbite”, a declarat Felicity Meakins, coatoare a studiului. Ea spune că dintre cele 250 de limbi vorbite odinioară de populaţiile indigene australiene, doar 40 mai sunt astăzi în circulaţie – iar copiii din acele comunităţi învaţă doar 12 dintre ele.

„Când o limbă este pierdută, sau când devine ‘adormită’ aşa cum spunem noi, când ne referim la limbile care nu mai sunt vorbite, pierdem foarte mult din diversitatea culturii umane. Fiecare limbă este strălucită în felul ei”, a declarat Lindell Bromham.

Multe dintre limbile despre care specialiştii spun că se aşteaptă să dispară în acest secol sunt încă vorbite în prezent, a precizat expertul australian.

„Aşadar, există încă o şansă să investim în sprijinirea comunităţilor pentru a revitaliza limbile indigene şi să le păstrăm puternice pentru generaţiile viitoare”, a adăugat el, referindu-se la un program demarat de UNESCO şi intitulat „Deceniul Limbilor Indigene”, care se va desfăşura în perioada 2022-2032.

Prin această iniţiativă, Organizaţia Naţiunilor Unite doreşte să protejeze diversitatea lingvistică de pe Terra şi să consolideze drepturile persoanelor care fac parte din rândul minorităţilor lingvistice, transmite Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel