Patru replici cu magnitudinea între 4,9 şi 5,1 grade s-au produs joi, de la miezul nopţii şi până în prezent, în nord-estul Japoniei, transmite Euronews citând Agenţia naţională de meteorologie de la Tokyo.
Două dintre acestea au avut loc în decurs de o oră pe coasta estică a insulei Honshu. Potrivit Institutului de Geofizică din SUA (USGS), epicentrul acestor două replici din urmă a fost localizat în Oceanul Pacific, la o distanţă de 78-160 km de ţărm.
Una din cele patru mişcările telurice, cu magnitudinea de 4,9 grade, a avut epicentrul în apropierea prefecturii Fukushima, unde se află centrala nucleară grav avariată în urma cutremurului de 9 grade din 11 martie, ce a fost urmat de un tsunami devastator. Replicile s-au resimţit cel mai puternic în prefecturile Miyagi, Iwate, Aomori, Fukushima, Akita, Yamagata şi Ibaraki.
În acelaşi timp, autorităţile nipone au reactualizat bilanţul victimelor seismului de la începutul lunii martie. Astfel, în urma cutremurului şi a valului seismic care au devastat 12 prefecturi, 14.500 de persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte 11 356 sunt date dispărute. Peste 5 314 de persoane au suferit răni de gravitate diferită. Cei mai mulţi dintre morţi - 92% - au fost victime ale valului seismic, a cărui înălţime a atins 39 de metri în unele locuri ale coastei de nord-est a Japoniei.
Conforma Agenţiei de meteorologie nipone, activitatea seismică va continua în această zonă şi în următoarea perioadă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu