Israel, terrorism. Închisoare pentru un tânăr autist

Un tânăr americano-israelian a fost condamnat joi la zece ani de închisoare pentru sute de alerte de bombă, dintre care numeroase cu tonalitate antisemită, împotriva unor instituţii evreieşti din întreaga lume, arată verdictul dat de un tribunal israelian, informează AFP. 

Arestarea tânărului, astăzi în vârstă de 20 de ani, a suscitat o atenţie considerabilă în 2017, ameninţările sale alimentând speculaţiile cu privire la ascensiunea antisemitismului în SUA în urma alegerii preşedintelui Donald Trump. Între 15 aprilie 2015 şi 8 martie 2017, cu circa două săptămâni înainte de arestarea lui, tânărul 'a sunat în jur de 2.000 de instituţii, şcoli, centre comerciale, posturi de poliţie, spitale, instituţii evreieşti şi instituţii publice etc., ameninţându-le cu iminenţa unui atac terorist', precizează tribunalul pentru minori din Tel Aviv în verdictul său.

Înțelege importanța gesturilor

'El spunea că la faţa locului se află o bombă', pentru a determina evacuarea, au menţionat judecătorii. Tânărul acţiona, de asemenea, prin mesaje electronice. Avocaţii tânărului arestat au pledat că, fiind autist şi suferind de o tumoră pe creier, el nu era conştient de gravitatea faptelor sale. Tribunalul a recunoscut autismul lui, însă a subliniat că tânărul 'are un coeficient de inteligenţă ridicat şi înţelege foarte bine importanţa gesturilor sale'.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel