"Nu am intenționat să scriu o carte polemică... Am prezentat adevărul meu, despre familia mea, despre vremurile pe care le-am trăit, despre relațiile, deloc simple, cu politicul, în mai multe regimuri politice. Este mărturia mea despre evenimentele care mi-au marcat viața, despre oamenii care mi-au influențat mintea și viața. S-au spus multe neadevăruri despre mine și despre ai mei, neadevăruri care au făcut parte dintr-o luptă politică adesea fără orizont și fără finalitate", a declarat fostul președinte al României.
"Sunt un om de stânga. Comunist? Nu cred. Comunismul este mai degrabă o etichetă, pusă pe un sistem care nici acum nu este definit și înțeles pe deplin. Eu am aderat, cum am spus, la un sistem de valori care au definit, în interbelic și după, stânga, în general, și în special stânga occidentală. Ne cunoaștem puțin și superficial istoria, folosim prea multe clișee când judecăm lucrurile. Da, tatăl meu a fost unul dintre membrii Partidului Comunist din România. A plătit pentru asta cu sănătatea, s-a stins din viață mult prea tânăr. A încercat să dea glas nevoilor celor ca el, celor care trăiau din muncă, erau discriminați și tratați fără pic de respect, care nu-și puteau întreține decent familiile.
Citește și: ION ILIESCU, "DESTINUL UNUI OM DE STÂNGA. AMINTIRI". Cartea unor înfrângeri pe care Ion Iliescu le-a transformat în victorii
Alături de el, în închisorile și lagărele interbelice se aflau oameni care proveneau din toate mediile sociale și intelectuale, oameni care, ca și tatăl meu, credeau că se impune o schimbare radicală a sistemului politic și social românesc, profund inechitabil, polarizat economic și social. Acel sistem, care nu voia să accepte ideea democratică, până la urmă, a egalității cetățenilor în drepturi și obligații, care își trimitea adversarii la închisoare, care excludea pe oricine nu era de acord cu el, a pus în pericol România Mare, și nu dușmanii închipuiți, pe care și-i inventa pentru a-și justifica abuzurile. Am simțit pe pielea mea această represiune de la o vârstă fragedă. Din cauza tatălui meu, care era deținut politic, mi s-a interzis accesul la educație, în anumite forme de învățământ. Ce a rezolvat o astfel de abordare? Societatea era mai divizată decât vrem să admitem acum.
Eșecul României interbelice este, în primul rând, un eșec al democrației. De aceea, imediat după război, aflat la vârsta la care începeam să înțeleg mizele și imperativele luptei politice, am aderat, alături de alți tineri de vârsta mea, la mișcările de tineret de stânga. Care, în acel moment, erau preocupate de construirea unui climat politic cu adevărat democratic, propice dialogului și participării egale pentru toți. Și pot spune că aceeași preocupare pentru un climat democratic se regăsea și în rândul tinerilor de alte orientări politice", a declarat pentru Agerpres Ion Iliescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
