Statele Unite ale Americii au afirmat vineri că sprijină "unitatea" Spaniei, după ce parlamentul Cataloniei a declarat unilateral independența regiunii de Spania.
"Catalonia este parte integrantă a Spaniei și Statele Unite sprijină măsurile constituționale luate de guvernul spaniol care vizează menținerea unei Spanii puternice și unite", a declarat purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat american, Heather Nauert.
"Statele Unite sunt legate printr-o mare prietenie și un parteneriat durabil de aliatul nostru NATO, Spania", a adăugat oficialul american, subliniind că SUA și Spania "cooperează strâns pentru a promova prioritățile economice și de securitate comune".
Parlamentul Cataloniei a adoptat vineri o rezoluție în care proclamă regiunea un "stat independent luând forma unei Republici", o ruptură fără precedent în Spania, la care Madridul a ripostat suspendând autonomia acestei provincii, în virtutea articolului 155 din Constituția Spaniei.
Șeful guvernului spaniol Mariano Rajoy a reacționat imediat la votul Parlamentului catalan promițând pe Twitter că va "restaura legalitatea" în Catalonia. El va conduce în cursul serii o reuniune a cabinetului său pentru a decide măsurile concrete ce se vor lua imediat în cadrul procesului de punere a Cataloniei sub tutelă, una dintre deciziile evocate fiind demiterea premierului catalan Carles Puigdemont și a guvernului acestuia, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu