Friptură scoasă la imprimantă 3D. Ce au reușit cercetătorii din Israel

Cercetătorii israelieni au creat antricot la imprimantă 3D. Sursa foto: Technion Israel / twitter.com
Cercetătorii israelieni au creat antricot la imprimantă 3D. Sursa foto: Technion Israel / twitter.com

Cercetătorii au realizat antricot la imprimanta 3D, fără sacrificarea unui animal. 

O echipă de oameni de ştiinţă din Israel a creat un antricot care nu implică sacrificarea unui animal folosind tehnologia de bioprintare 3D, a anunţat marţi Institutul Tehnologic din Israel (Technion), citat de Xinhua, scrie Agerpres. 

Technion şi compania israeliană specializată în carne cultivată Aleph Farms, care au colaborat la dezvoltarea antricotului, au declarat că acesta oferă "aceleaşi senzaţii de aspect, gust şi miros ca o friptură fragedă, gustoasă şi suculentă obişnuită".

Antricotul obţinut conţine ţesut muscular şi adipos, la fel ca unul obişnuit, şi un sistem ce imită vasele de sânge din ţesut, care permite producerea oricărui tip de carne pentru friptură, de orice dimensiune.

Ce au reușit cercetătorii 



În cadrul tehnicii de bio-tipărire 3D, oamenii de ştiinţă cultivă, într-un substrat unic, celule naturale derivate de la animale. Substratul înfăşoară celulele într-un mod care le încurajează să producă mai departe "cărămizile" întregului ţesut. Ulterior, tot în condiţii controlate, interacţiunile dintre celule duc la crearea de ţesut cu diferite calităţi ale cărnii.

Sistemul de spaţii care imită vasele de sânge formate în ţesut permite absorbţia nutrienţilor în ţesut şi, în plus, îi conferă forma şi structura unei bucăţi obişnuite de carne pentru friptură. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel