EXCLUSIV  Divorțuri în 2022. Transformare financiară puternică. Romeo Popescu: În 2022, vom avea referendum. Familia va fi atacată

Foto Pexels
Foto Pexels

Numerologul Romeo Popescu a spus că, în 2022, va avea loc un referendum, iar instituția familiei va fi „atacată”.

Romeo Popescu, numerologul invitat de către jurnalistul Răzvan Dumitrescu în cadrul emisiunii „Ce se întâmplă?” de la DCNews și DCNewsTV, a vorbit despre 2022 din trei perspective.

Divorțuri în 2022

„2022 are trei structuri. Prima structură se referă la zona afectiv-emoțională, care o să fie puternic afectată anul viitor. O să vedeți că vor fi multe despărțiri, divorțuri. Au stat 20 de ani împreună și - pac - în 2022 se despart. Vor fi multe chestiuni de genul acesta. Pe de altă parte, mulți oameni se vor îndrăgosti dintr-o dată”, a spus numerologul Romeo Popescu.

 

Familia, atacată. Referendum

Mai departe, „instituția familiei, în sensul de neam, structură, bază a societății, va avea o zonă extraordinar de puternică. Să fie sau să nu fie. Vor fi dispute, să fie desființată instituția familiei. O să vedeți ce o să vină, până acum au fost doar tentative. Va fi un referendum în 2022. Familia ca și structură de formare, nucleu va fi atacată. Până în 2029, va fi o zonă de rupere”, a subliniat numerologul Romeo Popescu.

 

Transformare financiară puternică pentru unele persoane

„Al treilea lucru: banii. Pesoanele cu cifre de destin la 3, 6, 9 vor atrage banii. Cei cu cifra de destin 2 pot face bani în 2022 dacă vor avea vocație în jobul lor. Forța banilor se va vedea diferit în 2022. Îți place ce faci, te simți bine cu vocația ta? Da, atunci, în loc de 10 lei, vei avea 20 lei. Transformarea financiară va fi foarte puternică.

În cazul în care habar n-ai ce vrei de la viață, ai dubii, vei câștiga mai puțin decât până acum. Unii vor câștiga foarte mulți bani, iar alții vor pierde”, a spus Romeo Popescu.

Numerologul Romeo Popescu, previziuni 2022. S-a întâmplat aproape la dungă ce a zis pentru 2021

Youtube video image

Numerologul Romeo Popescu: În iunie 2022, gata cu pandemia!

Numerologul Romeo Popescu a avansat o dată la care se va sfârşi pandemia.

„Ştiu ce mi-ai spus anul trecut. Atunci mi-ai zis că pe 1 iunie 2022 se va cumva termina cu povestea asta pe care o trăiam anul trecut când eram închişi în case, chestii de genul ăsta. Se termină?”, l-a întrebat jurnalistul Răzvan Dumitrescu pe numerologul Romeo Popescu.

„Da. Nu ştiu dacă se termină exact pe 1 iunie. Pot să spun că se termină în iunie, dar nu ştiu ce dată. Dacă stau să fac nişte calcule, pot să văd”, a răspuns Romeo Popescu.

„Dar cum se termină? Aşa cum a apărut aşa pleacă, sau cum?”, a mai întrebat Răzvan Dumitrescu.

„Da, pentru că e normal. Fiind un an sinteză (n.r. - 2022) tragem concluzia. Şi când tragem concluzia? În luna a şasea, pentru că luna a şase e şase conform anului, iar şase într-o particularitate macro şi cu şase într-o particularitate micro – că e a şasea...”, a răspuns, scurt, numerologul.

„Tot ceea ce începe se termină la un număr impar. Întotdeauna se termină la un număr impar. Şi noi ştim aşa: a fost chestia asta cu valul 4, o să vină şi valul 5. Situaţia se pune în felul următor: e posibil ca toate lucrurile astea să se grăbească un pic. Dacă valul acesta 5 se termină – şi se va termina, logic – depinde cât ţine. În cazul în care se promovează valul 6, va veni şi 7. Niciodată nu o să se termine la un număr par, se va termina la un număr par. Problema nu este asta, ci manifestarea acestor lucruri care ţin de o formă de destabilizare a sentimentelor”, a mai explicat  numerologul Romeo Popescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel