Demitere Trump. Ucraina, lovitură pentru Biden. Decizie la Kiev

Donald Trump
Donald Trump

Procurorul-şef al Ucrainei a anunţat că va reexamina cazurile în care este implicată compania de gaz ce are legături cu fiul lui candidatului democrat la alegerile americane Joe Biden, în contextul în care Ucraina continuă să fie în centrul unei anchete privind o posibilă destituire a preşedintelui american Donald Trump, relatează DPA.

Decizia vine în urma unor apeluri repetate ale lui Trump - rivalul politic al lui Biden - ca Ucraina să verifice acordurile de afaceri ale familiei Biden pe teritoriul său.

Precedenta anchetă a autorităţilor ucrainene a vizat o firmă, Gasholding Burisma, care îl avea pe Hunter Biden în conducerea sa. Joe Biden era vicepreşedinte al SUA atunci. Investigaţia a fost oprită în 2016.

"Vom analiza toate procedurile care fie au fost oprite, fie au fost disjunse', a declarat vineri, la Kiev, procurorul Ruslan Riaboşapka.

Aproximativ 15 dosare vor fi examinate pentru a se vedea dacă vreunul dintre ele nu a fost instrumentat conform legislaţiei, a spus el.

Procurorii spun că nu a existat o intervenție a președinției

Riaboşapka a negat acuzaţiile că procuratura a fost influenţată de preşedintele Ucrainei.

Trump se confruntă cu o anchetă privind o posibilă destituire în Congres din cauza contactelor sale cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, informează Agerpres.

Ancheta lansată de democraţii din opoziţie a pus o presiune politică uriaşă asupra lui Trump. Trei lideri democraţi din trei comisii din Congres au declarat joi că acţiunile lui Trump sunt "lipsite de etică, nepatriotice şi greşite".

Cele trei comisii i-au înaintat o citaţie secretarului de stat Mike Pompeo, aflat în prezent într-un turneu în Europa, cu termen limită ziua de vineri. De asemenea, Casa Albă se va confrunta cu o citaţie vineri dacă nu predă documente solicitate de congresmeni.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel