Demisie a emisarului SUA pentru coaliţia antijihadistă Brett McGurk

Scutaru Cristina / 22 dec 2018 / 20:50 Salveaza PDF Comentarii
Demisie
Descriere foto: Demisie

Emisarul SUA pentru coaliţia internaţională antijihadistă Brett McGurk şi-a prezentat vineri demisia, a anunţat sâmbătă un responsabil al Departamentului de Stat, relatează AFP.

Demisia lui McGurk îşi va face efectul pe 31 decembrie, a precizat acest responsabil sub acoperirea anonimatului, fără a furniza alte informaţii. Potrivit mai multor media americane, el decisese să renunţe la postul său în februarie, dar şi-a dat demisia mai devreme după evoluţiile neprevăzute din cursul săptămânii.

Decizie de retragere a soldaților

 

Preşedintele american Donald Trump şi-a anunţat miercuri decizia de a retrage cât mai curând posibil cei circa 2.000 de soldaţi americani staţionaţi în Siria, estimând că gruparea Statul Islamic a fost învinsă. În aceeaşi zi, el a indicat că a început pregătirea unei retrageri parţiale din Afganistan. Wall Street Journal şi New York Times au relatat despre plecarea a jumătate dintre cei 14.000 de militari americani angajaţi în Afganistan, în acest conflict vechi de 17 ani declanşat după atentatele de la 11 septembrie 2001. A doua zi după anunţurile prezidenţiale, ministrul apărării Jim Mattis şi-a dat demisia, afişându-şi dezacordul cu noua strategie a Casei Albe. În mai multe rânduri, acest fost general al Forţelor navale ale SUA în vârstă de 68 de ani a avertizat în privinţa unei plecări precipitate din Siria, evocând riscul 'de a lăsa un gol care să poată fi exploatat de regimului preşedintelui Bashar Al-Assad sau de susţinătorii săi'.

Demisia secretarului de stat Mike Pompeo

 

Vineri a venit rândul emisarului american pentru coaliţia internaţională antijihadistă Brett McGurk, de 45 de ani, să arunce prosopul, comentează AFP, oferindu-şi demisia secretarului de stat Mike Pompeo. Săptămâna trecută, el a dat asigurări că americani vor mai rămâne încă o bună perioadă în Siria.

'Chiar dacă sfârşitul califatului ca teritoriu este acum nu foarte departe, sfârşitul Statului Islamic va necesita mult mai mult timp', a declarat el presei la Washington, pentru că 'există celule clandestine' şi 'nimeni nu este atât de naiv încât să spună că ele vor dispărea' de pe o zi pe alta. 'Nimeni nu declară misiune îndeplinită. Am învăţat, bineînţeles, multe lecţii în trecut, deci ştim că odată ce teritoriile sunt libere nu se poate pur şi simplu să ne facem bagajele şi să plecăm', a mai spus Brett McGurk cu acel prilej.


Te-ar putea interesa








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.26