Decizie Trump. Secretarul adjunct al Justiției, înlăturat

Eduard Pascu / 20 feb 2019 / 09:08 Salveaza PDF Comentarii
Donald Trump
Descriere foto: Donald Trump

Secretarul adjunct al Justiției din SUA a fost trimis la Transporturi.

Rod Rosenstein, secretar adjunct al Justiției a fost înlocuit de preşedintele american Donald Trump, numindu-l în locul acestuia pe Jeffrey Rosen, a anunţat Casa Albă, informează AFP.

Jeff Rosen "îl va înlocui pe secretarul adjunct al justiţiei Rod Rosenstein", care şi-a atras cu regularitate criticile preşedintelui american, a explicat într-un comunicat Bill Barr, secretarul pentru justiţie care şi-a preluat recent funcţia.

Rosen, licenţiat al Universităţii Harvard şi fost avocat, urmează să-şi părăsească actuala funcţie de secretar adjunct pentru transporturi. Casa Albă nu a precizat când îşi va prelua el noua funcţie.

Mișcare strategică

 

Potrivit mass-media americane, Rosenstein, care supervizează spinoasa anchetă asupra legăturilor dintre echipa de campanie prezidenţială a lui Donald Trump şi Rusia, se afla pe picior de plecare după destituirea lui Jeff Sessions de către Donald Trump, la sfârşitul lui 2018. Preşedintele american îl critică pe Rosenstein de când acesta a preluat supervizarea acestei anchete, după ce superiorul lui, Sessions, s-a sustras.

Fostul director FBI, Andrew McCabe, a declarat recent într-un interviu că a discutat cu Rosenstein, în 2017, despre posibilitatea înlăturării lui Donald Trump de la Casa Albă. În acea perioadă, a spus McCabe, "eu și Rod Rosenstein eram extrem de îngrijoraţi" pe subiectul preşedintelui Trump, suspectat că a dorit să blocheze ancheta asupra unei posibile înţelegeri secrete între echipa sa de campanie şi Moscova. În acest context, cei doi au avut "discuţii despre cel de-al 25-lea amendament" din Constituţie, care le permite vicepreşedintelui şi unei majorităţi din cabinet să îl demită pe preşedinte dacă acesta este declarat "inapt" să îşi exercite funcţiile, a afirmat Andrew McCabe.

 

Vezi și: Andrew McCabe, fostul director adjunct al FBI, CONCEDIAT


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.27