De ce s-a retras Firea din cursa pentru prezidenţiale. Răzvan Dumitrescu arată ce risca în PSD

La finalul BPN al PSD, Gabriela Firea a anunţat că se retrage din cursa internă pentru desemnarea candidatului la alegerile prezidenţiale. Jurnalistul Antena 3, Răzvan Dumitrescu, a afirmat şi un posibil motiv al acestei mutări, în condiţiile în care la intrarea în şedinţă Gabriela Firea spunea că nu se pune problema unei retrageri. 

"Pot intui faptul că în momentul în care nu ai sprijin, dacă ai cât de cât experienţă politică te retragi, pentru că altfel, dacă apare un vot explicit şi ai primit unul sau două voturi, îţi strică imaginea în forurile de decizie şi atunci, decât să păţeşti aşa ceva, mai bine te retragi. De regulă, când sunt discuţii între liderul partidului şi cel care ar trebui să îl concureze pe liderul partidului înainte de un vot, iar contracandidatul se retrage, se poate spune că a fost şi o negociere. Dar ce s-a negociat e greu de spus. E mai puţin interesant asta, pentru că indiferent cum s-a ajuns la concluzia retragerii, toată chestiunea asta dezvoltată mediatic lasă urme în electorat. Prin urmare, toată înfruntarea şi toată retorica în contradictoriu lasă nişte urme cu valoare electorală. Ele frăgezesc un partid şi aşa slăbit, care vrea să se reinventeze într-un timp scurt, ca să aibă candidat în turul 2. Oricum, principala ţintă a PSD este păstrarea guvernării!", a declarat Răzvan Dumitrescu. 

Gabriela Firea a anunţat, la finalul BPN, că nu îşi mai doreşte să candideze pentru titlul de prezidenţiabil PSD. În BPN, Viorica Dăncilă a fost votată să fie candidatul PSD. Doar două voturi au fost împotrivă. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Acest articol reprezintă o opinie.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel