Sînziana Iancu, diplomat în Ministerul Afacerilor Externe cu rangul de ministru consilier doctor și ofițer în rezervă, este autoarea cărții ,,Analiza războiului din Ucraina din perspectiva Modelului Actorului Rațional’’, despre care a vorbit în cadrul emisiunii Obiectiv EuroAtlantic.
Aceasta a explicat că o decizie rațională nu este neapărat corectă, legală sau morală. Înaintea invaziei, Kremlinul a văzut Ucraina ca fiind vulnerabilă și a anticipat o operațiune de scurtă durată, o rezistență redusă a acesteia și un răspuns limitat din partea Occidentului. Calculul s-a dovedit a fi greșit.
Video:
„Ca să ajung la ce înseamnă rațional sau, mai bine spus, ce nu înseamnă rațional: rațional nu înseamnă corect, legal sau moral. Mecanismul sau modelul actorului rațional descrie o logică structurată, însă nu conferă legitimitate morală sau juridică absolută conflictului. Practic, o acțiune poate fi considerată calculată, dar ilegală; coerentă, dar bazată pe informații greșite; și rațională înaintea deciziei, însă dezastruoasă prin efectele sale.
Înaintea invaziei, Kremlinul părea să creadă că Ucraina este un actor militar și politic vulnerabil, că operația militară va fi de scurtă durată, rezistența sau conducerea ucraineană nu va rezista suficient, reacția Occidentului va fi limitată și fragmentată, iar costurile puteau fi acoperite de beneficii strategice, teritoriale și de imagine. Astfel, raționalitatea unei decizii nu trebuie confundată cu legitimitatea ei, cu moralitatea ei și nici cu succesul ei, iar o decizie poate fi rațional structurată, dar totuși greșită dacă informațiile, datele și percepțiile pe care aceasta s-a bazat inițial au fost și ele greșite”, a spus Sînziana Iancu.
„Ce spui tu e că calculul a fost rațional la Kremlin, dar nejustificat din perspectiva decidentului rus. Dar asta nu justifică agresiunea, încălcarea tuturor tratatelor. Și spui în carte că elementul surpriză a venit odată cu rezistența, capacitatea rezistenței Ucrainei de a rezista și cu capacitatea Occidentului de a oferi sprijin Ucrainei. Acolo s-a rupt pentru Federația Rusă”, a spus Tudor Curtifan.
„Da, aici putem vorbi într-adevăr de o așa-numită dilemă a securității. Practic, de aici a pornit totul. Tentativa Ucrainei de apropiere față de NATO și UE a fost percepută de Federația Rusă ca fiind o amenințare la adresa propriei sale securități și la adresa propriei sale influențe regionale. Iată cum o măsură defensivă a unui stat - în acest caz, Ucraina, pentru că această apropiere a fost ca o măsură de consolidare a securității sale - iată că o măsură defensivă a unui stat poate fi percepută ca fiind ofensivă de către un alt stat.
Acesta este un caz clasic prin care insecuritatea se amplifică reciproc. Iar dacă este să mergem mai departe la interese versus percepții: interesele nu conduc automat la luarea unor decizii, ele sunt întotdeauna interpretate de oameni. În acest caz apare contribuția esențială a dimensiunii psihocognitive”, a spus Sînziana Iancu.
„Aceste mecanisme explică decizia, nu o justifică și nici nu ne fac să presupunem că știm cu adevărat ce a fost în capul unui om”
Sînziana Iancu a vorbit despre modul în care percepțiile și mecanismele psihocognitive ale decidenților ruși au influențat decizia de a invada Ucraina, dar și despre factorii care au dus la această decizie.
Printre factorii analizați se află percepția apropierii Ucrainei de Occident ca amenințare, teama de pierdere a influenței, biasul de confirmare, dar și supraîncrederea în capacitatea armatei ruse de a obține o victorie rapidă. Potrivit Sînzianei Iancu, aceste mecanisme pot explica decizia, dar nu o justifică.
„De reținut este că, din perspectiva teoriilor psihocognitive, între realitatea strategică și decizie se va afla întotdeauna percepția decidentului. Ideea este că teoriile psihocognitive încearcă să explice decizia Federației Ruse de declanșare a unei invazii pe scară largă în Ucraina la 24 februarie 2022 din perspectiva percepției decidentului rus asupra realității amenințărilor și riscurilor. Practic, aceste mecanisme nu ne pot spune ceea ce gândește un om, însă putem veni cu anumite ipoteze explicative.
Și aici mă refer, în speță, la percepția amenințării: faptul că Ucraina a încercat o apropiere față de Occident - aceasta a fost percepută ca fiind o amenințare, într-adevăr a fost percepția conducerii ruse, nu o dovadă a unei amenințări obiective.
Avem aversiunea față de pierdere, sau vorbim despre teoria perspectivei, cea în care posibilitatea pierderii influenței asupra statului ucrainean poate a părut mai greu de acceptat decât asumarea unor riscuri ale unui eventual război. Cu alte cuvinte, liderii, în momentul în care consideră că ar putea pierde ceva esențial, ar fi, poate, tentați să accepte riscuri mai mari în vederea împiedicării acelei pierderi.
Avem, de asemenea, biasul de confirmare. Este posibil să fi fost favorizate informațiile privind fragilitatea statului ucrainean și reacția limitată a Occidentului. Iar aici, evident, ne ducem către filtrarea informațiilor într-un cerc restrâns. Practic, un proces decizional autoritar va împiedica exprimarea unor opinii contrare și, bineînțeles, va întări percepția, chiar și greșită, a liderului.
Și mai avem supraîncrederea și iluzia controlului, în care, probabil, decidentul rus, în speță Vladimir Putin, să fi avut o încredere exagerată cu privire la capacitatea armatei sale de a obține o victorie rapidă.
Teoriile psihocognitive încearcă să explice această decizie, poate undeva în raportul dintre temerile decidentului rus privind pierderea influenței asupra Ucrainei sau în speță influenței regionale și o încredere excesivă, exacerbată, în ceea ce privește obținerea unei victorii rapide. Aceste mecanisme explică decizia, nu o justifică și nici nu ne fac să presupunem că știm cu adevărat ce a fost în capul unui om”, a spus Sînziana Iancu la emisiunea Obiectiv EuroAtlantic, de pe Defense România.
