Cinci măsuri pentru PEDEPSIREA Marii Britanii, după ce a dat cu flit Europei

1. Afară cu britanicii din Comisie!

Funcționarii britanici din Comisia Europeană trebuie dați afară din clipa în care Anglia nu mai face parte formal din UE. Vorbim de mii de oameni plătiți cu salarii uriașe, la Bruxelles, dar și de experți din zecile de agenții comunitare răspândite prin toată Europa. Așa cum un indian sau un indonezian nu poate lucra în Comisia Europeană, nu mai au dreptul nici britanicii, după Brexit. Mai mult, este conflict de interese: un cetățean al unei țări concurente blocului UE să lucreze în centre de comandă ale structurii comunitare. Despăgubirile pentru încheierea contractelor înainte de termen ar trebui plătite de cei care au ”rupt” contractul, adică de britanici.

(Ce ar putea să atenueze măsura: inerția birocrației de la Bruxelles, contractele de muncă făcute în favoarea angajaților, atunci când birocrații și-au securizat posturile. Stupefiant, dar prima grijă a lui Jean Claude Juncker, președintele Comisiei Europene, era să-i asigure pe funcționarii britanici că-și vor păstra job-urile).

2.Agențiile europene, mutate din Anglia

Mutarea Agenției Europene a Medicamentului, de la Londra, în altă țară de pe continent. O astfel de structură europeană generează venituri pentru țara care o găzduiește, atât prin locurile de muncă generate, pe orizontală, prin taxele pentru chiriile încasate de la funcționarii europeni, cât și prin turismul de bussines aferent.

(Ce ar putea să atenueze măsura: cheltuieli cu infrastructura în noua locație, presiuni din industria farma).

3.Bariere administrative la înregistrarea produselor

Excluderea Marii Britanii din sistemul acordării automate a licențelor/autorizațiilor de punere pe piață. Înregistrarea unui medicament într-o țară a UE înseamnă recunoașterea sa automată în tot spațiul comunitar. Marile concerne farma își deschideau fabrici în Anglia, pentru a beneficia de această procedură simplificată de înregistrare. Dacă la taxele vamale se adaugă  și bariera birocratică, relocarea industriei farma din marea Britanie pe continent se va accelera. Practic, englezii pierd un contributor important la buget. În cazul nerecunoașterii automate a competențelor, experții britanici vor lucra mai greu în Europa.

(Ce ar putea să atenueze măsura: lobby-ul  din industria farma, lentoarea administrației de la Bruxelles).

4.Vize și asigurări de sănătate suplimentare pentru rezidenții britanici

Introducerea de vize pentru cetățenii britanici care călătoresc pe continent. Circa trei milioane de britanici au proprietăți în Europa, iar mulți locuiesc acolo, în special în Spania, pe tot parcursul anului. Introducerea de vize le-ar crea un disconfort. Mai important, devenind extracomunitari ar fi obligați să se asigure medical, ceea ce le-ar aduce costuri mari pentru sejurul în Europa.

 (Ce ar putea să tempereze măsura: spaniolii se tem să nu piardă veniturile aduse de turiști sau de rezidenți).

5.Taxe vamale și taxe pe tranzacții financiare

Taxarea serviciilor financiare drept extracomunitare va duce la mutarea marii finanțe din City în centrele de afaceri de la Paris și Frankfurt. Taxele vamale vor face produsele britanice mai scumpe. Este vorba despre produse de înaltă tehnologie, cu mare valoare adăugată. Excluderea Angliei din proiectul european deschide competiția la nivel global. Airbus, acum, folosește motoare Rolls, dar după introducerea de taxe vamale, pot deveni competitive reactoarele americane, de exemplu.  (Ce ar putea să tempereze măsura: devaloriarea lirei ar putea compensa taxele vamale ridicate).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel