Cezar Preda, către Orban: Eu sunt creştin, dar nu cretin

Cezar Preda
Cezar Preda

Partidul Naţional Liberal merge într-o direcţie greşită pentru că românii au nevoie de soluţii, nu de o politică a anilor '96-2000, a afirmat, luni, deputatul PNL Cezar Preda, adăugând că este 'creştin', nu 'cretin'.

'Răspunsul este dur, nu prea folosesc asemenea cuvinte, dar e corect: eu sunt creştin, dar nu sunt cretin. Eu sunt creştin-democrat şi înseamnă că îmi iubesc familia, îmi iubesc biserica, îmi iubesc autoritatea locală. Astea sunt principiile creştin-democraţiei. Dar asta nu înseamnă că nu pot convieţui într-un partid care provine din fuziunea a două partide. A spune despre mine că 'este incompatibil' sau 'nefiresc', că deşi sunt creştin-democrat, nu susţin referendumul... Eu nu am spus niciodată că nu susţin familia. (...) Este falsă abordarea că cineva a câştigat şi cineva a pierdut (n.r. - la referendum). Este falsă abordarea iar Partidul Naţional Liberal se duce într-o direcţie greşită. Românii au nevoie de soluţii, românii nu au nevoie de o politică a anilor '96-2000, pentru că politica '96-2000 pentru dreapta românească a însemnat începerea dezastrului, dispariţia PNŢCD. Iar acum, PNL, dacă nu-şi revizuieşte foarte rapid oportunitatea de a conduce România, de a arăta românilor că poate conduce România cu soluţii, degeaba jucăm ping pong cu 'Dragnea e de vină', 'Dragnea este un hoţ', 'Dragnea este un nenorocit'. Asta vede fiecare cetăţean', a declarat Cezar Preda la RFI.

Ultima greșeală a conducerii PNL

El a adăugat că niciodată nu şi-a trădat partidul şi nici nu a făcut blat cu PSD, o ultimă greşeală din partea conducerii PNL fiind 'acea incredibilă plângere penală a unui şef de partid asupra unui prim-ministru'.

'Aşa ceva nu se face. Când l-am întrebat, mi-a spus că s-a consultat cu nişte prieteni. Pe urmă, văzând că această glumă se îngroaşă şi că este atipic pentru politicieni să înceapă să arunce unul spre altul cu plângeri penale, a pus partidul să voteze. Deci, o greşeală mare! Apoi, de fiecare dată, noi facem plângeri penale parlamentarilor, când avem atâtea şi atâtea posibilităţi pe regulamentul Camerei sau Senatului să acţionăm. Noi întotdeauna ne-am concentrat acum să facem tot felul de atacuri la CCR şi când aveam, şi când nu aveam dreptul. Iată cum se adună toate acestea, iar faptul că ne ascundem sub o aşa-zisă Opoziţie pe mine nu m-a convins. Dacă poate Ludovic Orban să se schimbe, bine. Dacă nu, rezultatele vor fi catastrofale la primăvară', a afirmat deputatul PNL.

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, consideră că poziţiile critice ale unor colegi de partid la adresa conducerii PNL, exprimate duminică seară, reprezintă 'o ieşire ciudată', care avantajează PSD, iar acestea nu ar trebui să prezinte o foarte mare importanţă pentru spaţiul public.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel