Cazul Khashoggi. Germania, sancţiuni împotriva a 18 cetăţeni saudiţi

Germania a decis să impună sancţiuni, inclusiv interzicerea accesului în spaţiul Schengen, pentru 18 cetăţeni saudiţi suspectaţi că ar fi implicaţi în asasinarea jurnalistului Jamal Khashoggi şi a cerut din nou Riadului să facă lumină completă în acest caz.

Circumstanţele în care s-a produs această crimă oribilă nu au fost încă clarificate în mod satisfăcător', a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului cancelarului Angela Merkel, Steffen Seibert, citat de EFE. O purtătoare de cuvânt a diplomaţiei germane a spus că nu poate divulga identitatea celor 18, făcând trimitere la legile germane privind confidenţialitatea. 

La sosirea sa la Bruxelles pentru o reuniune a miniştrilor de externe din ţările membre UE, ministrul de externe german Heiko Maas a precizat că aceste sancţiuni fac obiectul unei 'coordonări strânse' cu Franţa şi Marea Britanie, potrivit AFP şi Reuters. Khashoggi, un editorialist critic la adresa regimului saudit, în special la adresa prinţului moştenitor Mohammad bin Salman, a fost ucis la 2 octombrie la consulatul ţării sale din Istanbul. Corpul său a fost dezmembrat, iar rămăşiţele nu au fost descoperite, conform presei turce. 

În cazul uciderii lui Jamal Khashoggi au fost reţinute 21 de persoane

Potrivit parchetului saudit, în cazul uciderii lui Jamal Khashoggi au fost reţinute 21 de persoane, dintre care 11 au fost inculpate. Procurorul a cerut pedeapsa capitală pentru cinci dintre ele pentru că au 'ordonat şi comis' crima. SUA au anunţat joia trecută sancţiuni financiare ţintite - inclusiv îngheţarea activelor pe teritoriul american - împotriva a 17 responsabili saudiţi suspectaţi de implicare în uciderea jurnalistului la consulatul saudit din Istanbul. 

Printre persoanele vizate figurează membri ai gărzii apropiate de prinţul moştenitor Mohammad bin Salman, precum şi consulul general al Arabiei Saudite din Istanbul, Mohammad Al-Otaibi, a precizat Trezoreria americană. Luni, Berlinul a urmat exemplul Washingtonului şi a anunţat interzicerea intrării pe teritoriul său pentru 18 cetăţeni saudiţi, având 'presupusă legătură' cu organizarea crimei, fără să ofere date privind identitatea acestora. 

'Există în continuare mai multe întrebări decât răspunsuri în acest caz', a afirmat Heiko Maas

Germania va introduce cele 18 persoane vizate în sistemul de informaţii Schengen (comun pentru 26 de ţări europene) pentru a le refuza accesul, a indicat Ministerul Afacerilor Externe al Germaniei. Pentru aceste persoane, intrarea ar putea fi posibilă numai dacă fiecare stat ar emite în mod explicit o viză naţională, potrivit diplomaţilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel